Cum ne luăm necesarul de fibre din alimentație. 10 alimente propuse de MIhaela Bilic

6 octombrie 2021 21:49   Sănătate
Ultima actualizare:

Fibrele sunt mici porțiuni din plante care nu pot fi digerate de către organismul uman. Se găsesc în fructe, legume, semințe, cereale și nuci și au un rol deosebit de important în hrănirea mușchilor care sunt angrenați în procesul de digestie. Medicul nutriționist Mihaela Bilic propune 10 alimente bogate în fibre și delicioase.

Și pe primul loc este un aliment la care probabil puțini ne-am fi gândit, iar în listă se află și ciocolata. Desigur, vorbim despre ciocolata neagră.

Lista celor 10 alimente bogate în fibre: ”Când spui bogat în fibre, spui fasole și ciocolată”

”Primul produs la care ne gândim când vine vorba de fibre, sunt cerealele integrale.

Pâine neagră, fulgi de ovăz, paste integrale sau biscuiți digestivi sunt alimente bogate în fibre. Dar e vorba de fibre insolubile, care sunt agresive și dure, ele pot irita tubul digestiv dacă sunt consumate în cantitate mare”, scrie dr. Mihaela Bilic pe Instagram.

Care sunt produsele care au un raport optim fibre solubile/fibre insolubile? Iată ce spune Mihaela Bilic.

”Fasolea se află pe primul loc într-un top al produselor bogate în fibre.

Legumele boabe de tip fasole, mazăre linte, năut, soia trebuie incluse în dietă de minim 2 ori/ săptămână.

Para e un fruct de sezon și ocupă poziția 3 în top, întrecând mărul la capitolul fibre”, explică Mihaela Bilic.

Pe locul 4, conform listei, este pâinea (integrală, cu semințe, după cum se vede în fotografie).

Pe locul 5 mazărea.

Pe locul 6 este avocado.

”Pe locul 7 sunt prunele uscate, ca să nu uitați de ele la iarnă”.

Pe locul 8 cereale, ovăz.

Pe locul 9, ciocolata neagră. ”Da, ați văzut bine, pe locul 9 este ciocolata neagră- o surprinzătoare sursă de fibre! Și o dovadă în plus că sănătatea are gust”, scrie Mihaela Bilic.

Pe locul 10, migdalele-atenție la cantitate! Pe locul 7 sunt prunele uscate, ca să nu uitați de ele la iarnă.

Cantitatea zilnică de fibre recomandată este de 25 până la 40 de grame în fiecare zi, iar dacă vei mânca cinci porții de fructe și trei porții de cereale integrale, vei acoperi nevoia de fibre a organismului, conform csid.ro. Majoritatea oamenilor însă, nu consumă decât jumătate din cantitatea de fibre zilnică recomandată, astfel că numărul de cazuri de constipație cronică este alarmant de mare.

Citește și:Din ce alimente ne luăm necesarul zilnic de fibre

Dieta cu fibre vegetale te ajută să slăbești mult

Mai multe