Cum să evităm toxiinfecțiile alimentare când temperaturile sunt ridicate. Sfaturi de la inspectorii sanitari-veterinari

30 iunie 2021 21:16   Sănătate
Ultima actualizare:

Caldura a devenit insuportabilă, în ultimele zile. Temperaturile mari aduc, pe lângă un disconfort generalizat și accentuarea unor afecțiuni cornice, o altă problemă de sănătate publică. Canicula poate afecta calitatea mâncării, spun specialiștii și este bine să avem grijă ce consumăm, chiar dacă produsul este în termenul de valabilitate.

Înghețată, carne, ouă, lapte sau prăjituri, pe cat sunt de gustoase, pe atât pot fi de periculoase, atunci când sunt alterate. Se contaminează cu agenți patogeni (infecțioși), bacterii, virusuri sau paraziți. Dacă sunt consumate în această stare, aceste alimente pot duce la toxiinfecții alimentare. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) lansează un set de recomandări pentru evitarea toxiinfecţiilor alimentare vara.

Cum să cumpărăm alimentele

Inspectorii ANSVSA îi sfătuiesc pe oameni să țină cont de aceste sfaturi, atunci când merg să cumpere alimente pentru a nu avea probleme de sănătate.

-să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure și care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă,

-să nu cumpere produse alimentare expuse la vânzare în locuri şi condiţii necorespunzătoare (pe stradă, din portbagajul maşinilor etc.) cu atât mai mult în cazul alimentelor uşor perisabile – carne, peşte, ouă, lapte şi produse lactate,

-să aleagă alimentele cu atenţie (ţinând cont de aspect, miros, termen de valabilitate),

-să ia în considerare temperatura la care trebuie păstrate alimentele ce necesită păstrare la rece.

-să verifice prospeţimea în momentul achiziţionării – să nu cumpere alimentele cu miros neplăcut sau având culoarea, consistenţa modificată sau care prezintă mucegai pe suprafaţă.

Cum depozităm alimentele perisabile

Autoritățile spun că trebuie evitate produsele care poartă indicaţiile “păstraţi la frigider”, “păstraţi la rece” sau “păstraţi în congelator” şi care nu au fost depozitate în condiţii de refrigerare sau congelare. Iată ce trebuie să facem după ce am cumpărat alimente de origine animală:

-cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală să fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle, la o temperatură de refrigerare de preferinţă între 0˚C+4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -18˚C

- alimentele care urmează a fi depozitate în frigider trebuie ambalate separat şi menţinute în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj.

-alimentele gătite trebuie păstrate în recipiente acoperite.

-produsele care au fost decongelate să nu se recongeleze, pentru a fi preparate sau consumate ulterior.

De asemenea, daca in frigider avem produse alterate, acestea trebuie aruncate imediat pentru ca sunt o sursa de contaminare pentru celelalte alimente. Totodata, specialiștii spun că fructele și legumele trebuie spălate înainte să fie depozitate în frigider și înainte de a le consuma.

Ce este toxiinfecția alimentară și ce simptome are

Intoxicaţia alimentară este o afecţiune cauzată de consumul de alimente sau băuturi contaminate cu microorganisme patogene cum sunt bacteriile, virusurile sau paraziţii.

Din cauza temperaturilor crescute, astfel de microorganisme se înmulţesc extrem de rapid în alimentele perisabile.

Simptomele toxiinfecției alimentare pot fi: stomac deranjat, crampe stomacale, greață, vomă, diaree, febră și se pot instala după mai multe ore, chiar zile de la consumarea produsului contaminat.

Cinci alimente de la care poţi face toxiinfecţie alimentară

Mai multe