Cum să te hrăneşti corect vara asta

26 iunie 2013 7:41   Sănătate
Ultima actualizare:

Bea cel puţin doi litri şi jumătate de apă

Primul lucru la care trebuie să te gândeşti dimineaţa este apa! Plată sau minerală, apa nu trebuie să îţi lipsească din meniul zilnic. Bea cel puţin 2,5 litri de apă şi chiar mai mult, dacă depui efort fizic.

Nu te îmbăta cu gândul că apa rece te va răcori! Apa rece se elimină mai repede prin transpiraţie, pe când cea caldă sau la temperatura camerei este asimilată mai ­bine, prin urmare vei fi mai hidratat.

Consumă fructe şi legume colorate

Mănâncă fructe şi legume cât mai colorate (morcovi, ardei gras roşu, roşii, pătrunjel, broccoli, porumb). Acestea conţin vitaminele A, C şi E, precum şi alţi antioxidanţi, care ne protejează pielea de efectele nocive ale razelor soarelui.

Mizează şi pe fructele şi legumele care te hidratează: ţelină, castraveţi, căpşuni, pepene, măr şi ­caise. Acestea nu ­numai că îţi potolesc setea, dar îţi oferă şi vitaminele şi mineralele de care ai nevoie.

Nu sări peste mese

Pentru a evita căderile de glicemie sau de calciu, care pot fi mai frecvente pe caniculă, nu sări peste cele trei mese ale zilei şi peste cele două-trei gustări. O altă variantă ar fi să mănânci puţin şi des: adică patru-cinci porţii mai mici, consumate la un interval de trei-patru ore.

Evită grăsimile «rele» şi prăjelile

Este bine să eviţi preparatele bogate în grăsimi şi prăjelile, pentru că au mai multe calorii şi au un efect termic asupra organismului (cresc uşor temperatura corpului), precum şi pe cele sărate (mezeluri, brânzeturi fermentate), pentru că duc la retenţia de apă.

Citeşte continuare pe clicksanatate.ro

Mai multe