Cum se face şi la ce ajută drenajul limfatic

8 iulie 2017 19:49   Sănătate
Ultima actualizare:

Sistemul limfatic este format dintr-o reţea de glande, vase şi ganglioni limfatici care au rolul de a elimina toxinele din organism. Stilul de viaţă şi stilul alimentar fac ca, la un moment dat, acest sistem să fie foarte încărcat, caz în care un drenaj limfatic ar fi de mare ajutor. Iată ce efecte are asupra pielii şi a organismului în general.

Drenajul limfatic este un masaj uşor, combinat cu uşoare presiuni asupra ganglionilor limfatici. Aceştia se găsesc în zona gâtului, sânilor, abdomenului, în regiunea inghinală şi a genunchilor şi sunt puncte cheie unde se adună rezidurile pentru a fi drenate în sistemul circulator limfatic. „Drenajul se face prin mişcări de presiune la nivelul pielii, prin care se stimulează canalul limfatic să transporte mult mai uşor limfa. Astfel, prin drenaj, odată cu toxinele încorporate în adipocitele din ţesutul afectat de celulită, se elimină şi o parte din apă, ceea ce ajută la tonifierea pielii, la ameliorarea aspectului de coajă de portocală”, explică medicul chirurg estetician Dana Miricioiu. Masajul acesta e foarte blând, nu trebuie să doară sau să lase vânătăi.

Ce efecte are

Potrivit specialiştilor, drenajul limfatic asigură o curăţare generală a organismului, fiind recomandat în cadrul regimurilor de detoxifiere şi slăbire. Ajută la micşorarea circumferinţei, combate retenţia de apă şi senzaţia de picioare grele, creşte gradul de oxigenare a ţesuturilor, elimină balonarea, ameliorează problemele circulatorii, ajută la relaxare, îmbunătăţeşte calitatea somnului şi chiar întăreşte imunitatea. În acelaşi timp, îmbunătăţeşte aspectul pielii, fiind ideal de făcut în această perioadă de vară de către femeile care vor să arate bine în costum de baie.

Prin ce metode se poate face

Drenajul limfatic se face de către specialişti, prin masaj clasic, presopunctură şi reflexoterapie. Durata optimă a unui astfel de masaj este de 45-50 de minute. Există şi aparate speciale care fac acest lucru, prin radiofrecvenţă. „Ele îmbină mai multe beneficii pentru piele, în sensul că, pe lângă drenaj, stimulează producţia de colagen şi elastină, redau elasticitatea pielii, atenuează inflamaţiile articulare, accelerează procesul de cicatrizare a pielii, previn deshidratarea ţesuturilor, diminuează ridurile, întăresc scheletul osos, conservă rezistenţa tendoanelor, reduc circumferinţa adipocitelor şi multe altele. EndyMed, spre exemplu, este o procedura non-invazivă, care determină o penetrare mai profundă a radiofrecvenței, iar rezultatele continuă să apară şi după terminarea şedinţelor”, explică Dana Miricioiu. Efectele se văd după 1-4 şedinţe. O altă metodă este prin presodrenaj - presupune îmbrăcarea unui costum special care se încălzeşte, îşi modifică volumul şi aplică o presiune asupra mâinilor, picioarelor şi abdomenului, aflăm de pe csid.ro.  

Cât de frecvent poţi să faci drenaj limfatic

Curăţarea limfei de toxine e indicată oricărei persoane sănătoase, femeie sau bărbat, oricât de des. Ideal ar fi să faci cel puţin două cure pe an. O cură implică 6-10 şedinţe realizate câte două pe săptămână. E recomandată persoanelor care au retenţie de apă, celor care ţin cură de detoxifiere sau de slăbire, pentru rezultate mai bune, precum şi tuturor celor care vor o piele mai sănătoasă. Nu e indicată femeilor însărcinate sau celor care alăptează, persoanelor cu afecţiuni vasculare sau ale sistemului limfatic.

Ceaiurile şi uleiurile esenţiale, de mare ajutor

Pentru efecte mai bune, folosiţi în cadrul masajului uleiuri din plante cu efect de stimulare limfatică. Cele mai bune sunt uleiurile de rozmarin, grepfrut, pin, brad, geranium. Acestea nu trebuie aplicate pe piele nediluate, ci se încorporează într-o bază de ulei vegetal (câteva picături adăugate în ulei de măsline, de argan, de avocado etc.). În acelaşi timp, poţi bea ceaiuri cu efect detoxifiant. Potrivit fitoterapeuţilor, ceaiul păpădie acţionează ca agent de curăţare şi elimină rezidurile din sistemul limfatic, cel de pedicuţă tratează nodulii limfatici inflamaţi, iar cel de genţiană acţionează ca antiinflamator, stimulează detoxifierea sistemului ­limfatic şi tonifică pielea. Sunt ne­cesare  trei căni de ceai pe zi.

Mai multe