Cum te poate îmbolnăvi somnul insuficient

22 noiembrie 2016 16:30   Sănătate
Ultima actualizare:

Somnul este foarte important pentru menţinerea sănătăţii. Ai observat cât de bine te simţi după o noapte de odihnă şi cât de greu este să-ţi duci la îndeplinire sarcinile zilnice când nu ai dormit suficient? Când ai probleme cu somnul în mod constant, îţi poate fi afectată sănătatea.

Potrivit unor studii în domeniu, circa 90% dintre cei afectaţi de insomnii se confruntă şi cu alte probleme de sănătate:

Afecţiuni ale inimii

O problemă destul de des întâlnită la cei care nu dorm suficient este hipertensiunea arterială. Un studiu a arătat că bărbaţii care nu se odihnesc suficient au un risc cu 80% mai crescut de a suferi de hipertensiune arterială, spre deosebire de ceilalţi. La cercetarea făcută de Şcoala de Medicină Harvard au luat parte aproape 800 de voluntari trecuţi de 65 de ani. Acestora le-a fost monitorizat somnul pe o perioadă de trei ani şi jumătate. 

Obezitate

Dacă ai obiceiul să dormi mai puţin de 6 ore pe noapte, ai un risc mai mare de obezitate, din cauza secreţiei ridicate de cortizol,  hormonul stresului. Persoanele afectate au o poftă de mâncare mai mare, astfel încât ajung să le fie foame mai des, să consume aliemente hipercalorice şi să se îngraşe.

Infecţii respiratorii

Insomniile repetate te pot face vulnerabil în fața infecțiilor, deoarece scad imunitatea. Potrivit unui studiu recent, dacă dormi frecvent mai puțin de 6 ore pe noapte, eşti de 4 ori mai predispus la răceli şi gripă, cât şi la alte infecţii.

Află pe clicksanatate.ro ce alte boli riști dacă dormi prea puțin!

Băutura MIRACULOASĂ care te vindecă de ulcer

Vitamine și minerale care, în exces, îți afectează inima

Mai multe