De ce este bine să faci mișcare după masă

20 decembrie 2017 15:58   Sănătate
Ultima actualizare:

Mesele copioase de sărbători te înspăimântă deoarece există riscul să te confrunți cu indigestii alimentare, senzația de greu sau de balonare? Iată cele mai bune exerciții ce îți vor fi de un real folos.

Nu permite ca această perioadă să fie motivul pentru a îți ieși din formă și a renuța chiar și pentru o scurtă perioadă la mișcare. Strecoară în rutina ta zilnică, chiar dacă ești în vacanță câteva exerciții fizice pe care să le faci mereu după masă, astfel încât să participi activ la buna digerare a alimentelor consumate. Mai ales că în această perioadă organismul tău va primi fără nici un fel de restricții tot soiul de preparate de la cele mai ușor de digerat până la cele care necesită mai multe ore.

Mișcarea te binedispune

Când stai la masă cu cei dragi nu ții cont exact de numărul de calorii consumate, te simți bine în compania lor și apoi la câteva minute d eregulă apare mustrarea de conștiință sau după caz anumite probleme digestive.Efectele negative ale meselor pline și a bucatelor aburinde nu întârzie niciodată să apară. Astfel că dacă alegi ca după masă să faci puțină mișcare vei observa că parcă vei primi o porție de enrgie și te vei simi mult mai binedispus și te vei bucura mai mult de compania celor din jur.Unde mai punem și faptul că imediat ce începi să faci mișcare, minunatele endorfine se vor elibera în organism și vor amplifica starea de bine.

Află pe Clicksanatate.ro ce alte avantaje ai dacă faci mișcare după masă!

Merele previn dezechilibrul hormonalTrucuri pentru a-ți corecta postura corporală 

Mai multe