De ce trebuie să consume fructe adolescentele?

25 mai 2016 19:48   Sănătate
Ultima actualizare:

De zeci de ani, evoluția cancerului de sân a îngrozit omenirea! Preocupați de această dramă în viața femeilor, cercetătorii de la Universitatea Harvard au realizat un studiu- gigant care s-a desfășurat pe un interval de 25 de ani.

Cercetătorii au ținut sub observație un lot impresionat de subiecți - 90.000 de femei de la vârsta adolescenței și până aproape de vârsta a treia. La finalul studiului, cercetătorii au  constatat că, în cazul adolescentelor care au consumat câte o porție de fructe de trei ori pe zi, la maturitate, pericolul de a face cancer mamar a fost redus cu  25 % în comparație cu tinerele care au mâncat doar o porție de fructe la un interval de două zile.

Recomandare

Pentru a preveni cancerul mamar, cercetătorii de la Universitatea Harvard recomandă  ca  femeile să consume din adolescență toate soiurile de fructe. Totodată, specialiștii de la Harvard au constatat că participantele la studiu au preferat : merele, portocalele, strugurii  și anumite fructe de sezon, precum : cireșele, afinele, zmeura, fragii etc. 

Mai multe