Dieta cu seminţe încolţite
Ne-am obişnuit să mâncăm legume în varianta lor „adultă". Dar ştiai că acestea pot fi consumate sub formă de seminţe încolţite? Germenii încolţiţi dau un aspect plăcut mâncării şi au un gust delicios, dar poate cel mai important este că au beneficii neaşteptate pentru sănătate şi te ajută să elimini kilogramele în plus.
Conţin antioxidanţi
În timpul germinaţiei, seminţele încep să prindă din nou viaţă şi să producă importante cantităţi de elemente nutritive pentru a asigura dezvoltarea unei noi plante.
Prin urmare, conţin proteine, fibre, clorofilă, fier, magneziu, calciu, seleniu, zinc, cupru şi acizi graşi esenţiali. Consumaţi zilnic, 100 de grame, cel puţin o lună, împreună cu o alimentaţie sănătoasă, germenii te scapă de cel puţin două kilograme.
De 20 de ori mai multe vitamine
Conţinutul de vitamine din cerealele germinate creşte uneori chiar de 20 de ori faţă de cel iniţial, în numai două zile după ce a început procesul de germinare. Şi, întrucât sunt fragede, o parte dintre proprietăţile lor nu se pierd decât la maturitate.
Pentru a încolţi, seminţele au nevoie de un mediu umed, de lumină şi de căldură. Pune-le la germinat în pământ sau într-un vas special cu vată umezită. Temperatura optimă la care se dezvoltă este de 20 de grade Celsius, în apropierea unei ferestre.
Cu ce îi combini
Ca să-şi păstreze calităţile, germenii nu trebuie gătiţi. Îi poţi consuma în stare crudă, dimineaţa, pe stomacul gol, în salate de fructe sau de legume. De asemenea, îi poţi adăuga în laptele sau iaurtul de la micul dejun, împreună cu o porţie de cereale integrale.