Dr. Stanislav Rurac: „Stenoza aortică nu prezintă simptome. Inima are o capacitate extraordinară de efort“

9 august 2021 23:01   Sănătate
Ultima actualizare:

Dr. Stanislav Rurac avertizează că stenoza aortică este una dintre cele mai răspândite boli cardiovasculare din lume şi că doar cu un control la medicul de familie, cel puţin anual, poate fi descoperită şi tratată din timp.

Medicul primar Stanislav Rurac, şeful Departamentului de chirurgie cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic SANADOR, spune că, în cazul în care se ajunge la o intervenţie chirurgicală, cea mai nouă metodă este aceea minim invazivă, care presupune riscuri intraoperatorii, dar şi postoperatorii mult mai mici. Doctorul Rurac este optimist şi spune că medicina evoluează continuu, iar că în maximum doi ani, România va ajunge să treacă la chirurgia cardiacă microinvazivă, foarte populară acum în SUA.„Weekend Adevărul“: Bolile cardiovasculare sunt responsabile pentru jumătate din decesele din România. Asta în condiţiile în care aproximativ 80% din complicaţiile cardiovasculare pot fi prevenite. Ce este stenoza aortică?

Dr. Stanislav Rurac: Stenoza aortică prezintă o afectare a valvei aortice, una dintre cele patru valve pe care le avem noi la nivelul inimii. Se rezumă printr-o obstrucţie, o calcificare a acestei valve, prin care sângele din inimă nu poate să treacă şi să ajungă până în restul organismului. Stenoza aortică este a doua boală ca frecvenţă din bolile cardiovasculare în toată lumea.

Care sunt cei mai importanţi factori de risc? Cine se confruntă cel mai des cu această boală?

De cele mai multe ori, vorbim despre o boală aortică degenerativă, adică de vârstă. Practic, inima începe să se calcifice înaintând în vârstă. De asemenea, există o condiţie în care ea poate să se deterioreze mult mai repede şi acea condiţie prezintă modificarea valvelor, adică o boală congenitală cu care ne naştem, şi anume bicuspidia aortică. Această situaţie este când, în bicuspidia aortică, sunt doar două cuspe – în mod normal, la o valvă aortică sunt trei cuspe (n.r. – foiţe) –, din cauza hemodinamicii, valva aceasta este supusă unui stres mult mai mare decât o valvă tricuspă, se deteriorează mult, mult mai repede.

Cum putem să depistăm boala? Sunt anumite simptome care ar trebui să ne dea de gândit, să ne trimită în cabinetul medicului?

Da, există. În stenoza aortică, într-adevăr, simptomatologia aortică apare destul de tardiv, fiindcă inima are o capacitate extraordinară de a compensa această boală prin hipertrofia ventriculară, adică prin îngroşarea peretelui arterial. Situaţia, de fapt, în stenoza aortică nu este altceva decât formarea unui baraj între inimă şi restul organismului, prin care inima trebuie să facă un supraefort ca să trimită aceeaşi cantitate de sânge într-o unitate de timp. Doar că prin acea valvă modificată, orificiul fiind foarte mic, inima face un supraefort şi atunci, în momentul în care, practic, inima oboseşte, încep să apară anumite simptome, cum ar fi oboseala. Pot să apară inclusiv dureri în piept, care pot fi confundate, desigur, şi cu leziuni coronariene – adică leziuni ale vaselor inimii. Cel mai grav simptom este pierderea cunoştinţei sau, cum îi spunem, noi, sincopă.

Există mai multe grade ale bolii?

Da. Noi o clasificăm în patru stadii: primele două sunt nişte stadii incipiente, celelalte două, avansate. Practic, tratamentul chirurgical se pune ca indicaţie în ultimele două stadii, stadiile trei şi patru.

Vizita la medicul de familie, obligatorie

Cum putem să prevenim? Ne influenţează stilul de viaţă?

Prevenţia este vizita măcar anuală la un medic – în primul rând, la medicul de familie. Acesta trebuie să înţeleagă, să ştie evoluţia simptomatologiei anumitor boli ale pacienţilor săi şi, la prima ocazie, adică auscultatoriu, cu stetoscopul, poate să audă un suflu. Acesta este primul lucru care indică următoarea investigaţie, şi anume ecografia, care este făcută de un cardiolog, într-un cabinet specializat sau într-un spital cu secţie de cardiologie. Prin această metodă, prin ecografie transtoracică sau transesofagiană, poate fi descoperită valvulopatia sau stenoza aortică.

Dar stilul alimentar, de exemplu, fumatul, contribuie în vreun fel?

Mai puţin în situaţia stenozei aortice – aici depinde mai mult de vârstă şi de anumite situaţii ale valvei aortice.

Sunt românii educaţi în acest sens, să vină în cabinetul medicului? Recomandaţi o dată pe an. Cu siguranţă, majoritatea nu vin o dată pe an în cabinetul medicului pentru control.

Din păcate, nu, într-adevăr. Noi nu avem o tradiţie, în primul rând de medicină de familie, abia doar în ultimii 10-20 de ani. Multe dintre aceste boli pot fi transmise şi ereditar şi atunci vizitele mai frecvente la medicul de familie – nu numai pentru a ridica o reţetă – ar fi de bun augur. Un control specializat, adică la un cardiolog, va fi în momentul în care apare o simptomatologie mai importantă, dar, încă o dată, susţin acest lucru: primul medic trebuie să fie cel de familie.

Citește interviul integral acordat de către Dr. Stanislav Rurac accesând Adevărul 

Mai multe