E sezonul mustului! Care sunt principalele beneficii ale acestei băuturi

26 septembrie 2021 11:45   Sănătate
Ultima actualizare:

Mustul, rezultatul în urma zdrobirii strugurilor, conţine nu numai compuşii benefici din pulpa fructului, dar şi din pieliţă, seminţe și ciorchini.

Ce beneficii are mustul

Băut toamna, în cantități rezonabile, lichidul din care se face, prin fermentare, vinul, îţi aduce sănătate. Nutriţioniştii atrag atenţia, cu precădere, asupra proprietăţilor sale antioxidante, datorită cărora mustul ameliorează circulaţia sangvină, scade riscurile de maladii cardiovasculare și de obezitate. Lichidul prețios îți reface și rezervele de minerale: potasiu, calciu, magneziu, fier, fosfor, siliciu.

Compuşii magici: resveratrol și proantocianidine

Antioxidantul numit resveratrol, care se găseşte în pieliţa strugurilor şi care ajunge în must, este un compus unic: cercetările au demonstat proprietăţile sale benefice pentru sistemul cardiovascular şi cel nervos, dar și anticancer, antiinflamatorii, anti-diabet. Pe de altă parte, studiile arată că proantocianidinele din must au o acțiune antioxidantă extrem de puternică, de 20 de ori mai puternică decât vitamina C şi de cinci ori mai mare ca vitamina E, putând bloca acțiunea anumitor bacterii.

Scade hipertensiunea arterială şi riscul accidentelor vasculare

Mustul îmbunătățește circulaţia sangvină și elasticitatea arterială. Te ajută să eviți oboseala cardiacă şi scade riscul accidentelor vasculare cerebrale. Polifenolii din compoziția sa limitează procesul de agregare a plachetelor sanguine (trombocitele, care intră în procesul coagulării sângelui) şi oxidarea colesterolului „rău“ - una din principalele cauze ale fixării acestor plachete pe pereţii arterelor.

Păstrează tinereţea celulelor

Polifenolii şi antioxidanţii din must blochează efectul nefast al radicalilor liberi asupra celulelor. Aceştia, în exces, sunt principalii responsabili ai îmbătrânirii ţesuturilor.

Te ajută să slăbești

Compusul din must numit resveratrol te ajută să slăbești și să-ți menții greutatea ideală, împiedicând astfel apariţia obezităţii, dăunătoare pentru sănătatea cardiovasculară.

Mai multe