Eşti însărcinată? Ai grijă la durerile de dinţi. Ce te sfătuiesc specialiştii

5 mai 2019 13:03   Sănătate
Ultima actualizare:

Orice femeie care doreşte să devină mamă știe că trebuie să facă mai multe analize şi teste. Sunt însă multe femei care ignoră complet dantura. Chiar dacă zâmbetul pare perfect şi nicio carie nu îţi dă bătăi de cap, specialiştii te sfătuiesc să mergi, totuşi, la dentist pentru un consult. Pentru că oricând pot apărea probleme dentare în timpul sarcinii.

Mersul la dentist nu este un moft al femeii însărcinate. În timpul sarcinii se produc modificări fiziologie, iar medicul stomatolog trebuiă să urmărească, pe de o parte  sănătatea dentară a mamei şi pe de altă parte sănătatea buco-dentară a viitorului copil.

Însă, inevitabil, apar  întrebari legate de posibilitatea de a lua sau nu medicamente, de a face sau nu radiografii dentare.

Durerile de dinți pot evitate

În primul rând, când apar durerile de dinţi trebuie informat imediat dentistul, însă şi medicul ginecolog care urmăreşte sarcina pentru a stabili ce formă de tratament poate fi aplicată în funcţie de gravitatea situaţiei.

„Pe timpul sarcinii este necesar să se facă, în primul rând, profilaxia infecțiilor dentare, în special datorită faptului că în trimestrele 1 şi 3 nu se recomandă anestezia şi expunerea la radiații, deoarece este risc crescut de malformații şi avort spontan. De aceea, gravida trebuie învățată să efectueze periajul corect dentar (după fiecare masă), să efectueze consult stomatologic regulat, să folosească ața dentară şi, nu în ultimul rând, să adopte o dietă adecvată (cereale integrale, legume şi fructe) cu evitarea consumului de alimente şi băuturi dulci”, a explicat pentru Click! dr. Mădălina Ciuhodaru, medic primar obstretică şi ginecologie la Spitalul ”Elena Doamna” Iași.

Când să mergi de urgență la dentist

Medicul Mădălina Ciuhodaru a mai prtecizat că atunci când apare un abces dentar (durere dentară, senzație de presiune, tumefiere la nivelul feţei, febră, etc) gravida trebuie să se adreseze specialistului.

”Medicul stomatolog poate inciza şi scoate puroiul făcând şi un tratament local. Administrarea de antibiotice din clasa celor permise în perioada sarcinii,  (penicilina, cefalosporine,  etc) şi a antalgicelor se face doar la recomandarea atentă a doctorului”, a mai spus ginecologul.

Afecțiuni dentare frecvente în sarcină

Cele mai multe femei gravide s-au confruntat cu Gingivita. Aceasta este cea mai frecventă afecțiune orală ce apare în timpul sarcinii, fiind cauzată în special de modificările hormonale și circulatorii ca urmare a nivelului crescut de estrogen.  De fapt este o sângerare accentuată a gingiilor și apare cu precădere între luna a doua și a opta de sarcină.

Dentiștii spun că, de fapt, cel mai bun tratament este prevenția  cu detartraje și periaje profesionale, pentru a evita apariția afectiunii sau exacerbarea unei gingivite deja existente.

De asemenea, cariile și eroziunile dentare sunt des întâlnite în sarcină. Acestea sunt cauzate de modificările hormonale care determină schimbări în compoziția salivei și favorizează depunerea plăcii bacteriene pe suprafețele dentare.

Mai multe