Fă sport iarna şi vei fi mai sănătos!
Temperaturile scăzute specifice în această perioadă a anului ne fac să fim mai leneşi, mai letargici şi mai lipsiţi de motivaţie când vine vorba să ieşim din casă.
Însă specialiştii americani susţin că exerciţiile fizice din acest sezon sunt esenţiale pentru întărirea sistemului imunitar. Directoarea Clinicii de Nutriţie Mt. Sinai, din Los Angeles, Rebecca Blake, susţine că în această perioadă oamenii pot slăbi de la 8 la 10 kg cu cea mai mare uşurinţă.
„Este foarte important să alergăm dimineaţa, după ce răsare soarele, pentru a ne îmbunătăţi starea de spirit cu o doză de vitamina D, bună pentru oase. Nu e nevoie să alergăm mult. Este suficient să facem mişcare 45 de minute, vom scăpa de răceli, de probleme ale articulaţiilor, ne vom mări rezistenţa la virusuri şi vom avea o putere mai bună de concentrare”, a explicat specialistul.
Conform unor studii realizate pe 1.000 de voluntari, între 2013 şi 2015, oamenii care au făcut exerciţii fizice în intervalul noiembrie-martie au dezvoltat o rezistenţă mărită la răceli, au avut un tonus pozitiv timp îndelungat şi au reuşit să reducă simţitor nivelul stresului.
În plus, alternând exerciţiile fizice în aer liber cu cele în sala de fitness, dezvoltăm inclusiv o rezistenţă aparte la frig.