Frigul poate să declanşeze ALERGIILE

8 noiembrie 2011 14:38   Sănătate
Ultima actualizare:

În sezonul rece, crizele alergice se declanşează. Frigul scade rezistenţa organismului şi agravează alergiile respiratorii, iar umezeala creşte cantitatea de mucegaiuri şi duce la apariţia celor cutanate. Despre cum să le prevenim ne vorbeşte dr. Poliana Leru, medic primar alergolog, spitalul Colentina.

Alergiile se manifestă în toate anotimpurile. "Toamna şi iarna, însă, dau naştere sau acu­tizează alergiile de tip res­pirator, respectiv rinitele alergice şi astmul bronşic.

Toamna sunt crescute unele polenuri ale unor plante sălbatice sau buruieni, cum sunt pelinul sau mucegaiul, în special când umiditatea atmosferică este crescută, ca şi perioada de timp mai mare petrecută în spaţii închise, unde predomină acarienii, fa­vorizează dezvoltarea reacţiilor alergice.

De asemenea, expunerea la temperaturi scă­zute, la vânt, poate determina reacţii cutanate anormale cum ar fi urticaria la frig", ne-a explicat dr. Poliana Leru.

Nu confundaţi răceala cu alergia

Tot în sezonul rece, se pot confunda, deseori, manifestările alergiilor de tip respirator cu cele ale virozelor respiratorii. Aşa că trebuie să ştiţi că este o simplă răceală atunci când aveţi febră, dureri musculare, stare de rău generală şi durere în gât.

Simptomele se remit după 7-10 zile, secreţii­le mucoase devin mai consistente şi capătă o culoare gălbuie, iar pruritul ocular, nazal şi otic este minim.

Când aceste semne se agravează, după 10 zile încă persistă, secreţiile mucoase sunt clare şi abundente iar starea de rău se instalează treptat, incluzând accese de strănut, prurit ocular, nazal sau al "cerului gurii", este clar un caz de alergie.

«Aerisiţi des camerele» Dr. Poliana Leru, alergolog Spitalul Colentina

A preveni alergia înseamnă a fi precaut. „Să evitaţi contactul cu alergenul, este cel mai bun sfat pe care-l puteţi urma. ­

Analizaţi cu atenţie locuinţa, fiţi atenţi la acarieni şi mucegaiuri, dar şi la covoare şi ţesături. Nu creşteţi animale de companie dacă sunteţi predispuşi la astfel de afecţiuni, faceţi sport cu măsură şi folosiţi aspiratoaremoderne cu apă. În plus, aerisiţi des camerele."

Mai multe