Fructele de toamnă, izvoare de sănătate

6 septembrie 2012 12:00   Sănătate
Ultima actualizare:

Adevărate rezervoare de vitamine, fructele de toamnă conţin, totodată, o sumă de alţi nutrienţi necesari bunei funcţionări a organismului.

”Pe parcursul lunilor de toamnă, o cură cu mere, cu pere, cu coarne sau cu struguri este un stimulent extraordinar pentru imunitate. Mai mult, o astfel de cură 100% naturală revigorează sistemul nervos, scoate toxinele din corp, pregătindu-l să învingă în lupta cu viruşii şi microbii în anotimpul rece, care se apropie cu paşi grăbiţi de noi ", precizează Eugen Giurgiu, doctor în biochimie cu competenţe în fitoterapie şi nutriţie.

Merele combat afecţiunile cronice

Merele se situează pe primul loc în categoria celor mai consumate fructe din ţara noastră, indiferent de sezon. Soiurile de mere târzii se păstrează foarte bine toată iarna, dar toamna este anotimpul lor privilegiat. Cu cât sunt mai proaspete, cu atât substanţele importante din compoziţia lor sunt mai active. Vitaminele (A, B, C, B3), mineralele (potasiul, fosforul, calciul), zaharurile, taninurile şi pectinele acţionează ca adjuvant în cel puţin 60 de afecţiuni.

Când nivelul colesterolului din sânge depăşeşte valorile normale, dieta cu mere crude (câte trei mere în loc de desert) sau sub formă de suc (câte 500 ml pe zi), urmată timp de 14 zile, are efect hipocolesterolemiant. Rezultatele aşteptate apar după primele cinci-şase zile. Totodată, mărul conţine cantităţi semnificative de potasiu, ceea ce face din acest fruct un bun remediu diuretic şi hipotensiv.

Cei care au probleme respiratorii se pot răsfăţa la micul dejun cu un desert preparat din două mere rase, amestecate cu câte o linguriţă de miere şi de scorţişoară. Acest tonic îmbunătăţeşte respiraţia şi grăbeşte vindecarea afecţiunilor respiratorii.

Strugurii, un somnifer excelent

Deoarece sunt bogate în vitamine din complexul B, aceste fructe au efecte calmante şi sedative. Cercetările medicale au dovedit că persoanele care suferă de insomnii şi mănâncă struguri sau beau suc de struguri, timp de trei-patru săptămâni, îşi recapă somnul şi nu mai au nevoie de somnifere.

Specialiştii au dovedit că persoanele anemice, care se confruntă frecvent cu stări de oboseală, dar şi cele cu deficit de minerale, au nevoie de o cură de struguri, deoarece întăresc, curăţă şi regenerează organismul. Pentru persoanele care vor să scadă în greutate, o cură de câte două zile, care se repetă de trei ori pe lună , este binevenită. Specialiştii recomandă câte un kilogram de struguri, de două ori pe săptămână şi celor care se confruntă cu problemele reţinerii (retenţiei) apei în organism.

Para are proprietăţi antiseptice

Studiile nutriţioniştilor americani au scos la iveală că dieta cu pere reprezintă un remediu pentru persoanele care suferă de colită, de reumatism degenerativ şi au o imunitate scăzută. Este bine de ştiut că para conţine o substanţă specifică, numită arbutină, care are proprietăţi antiseptice. Consumată crudă sau sub formă de suc, para se recomandă în tuberculoză şi în infecţiile respiratorii.

Dieta trebuie să conţină o porţie zilnică de 500 g de pere, vreme de două luni. De asemenea, nutriţioniştii recomandă un regim alimentar pe bază de pere, vreme de cinci-şase zile, persoanelor care suferă de colită de putrefacţie. După aceea, tratamentul se continuă cu o dietă de cruţare, fără carne, ouă şi fără lactate (cu excepţia iaurtului şi untului), timp de 40-60 de zile.

Coarnele, remediu pentru indigestii

Coarnele, fructe de pădure cu gust dulce-acrişor, conţin o cantitate mare de vitamina C, potasiu, magneziu şi pectină. Unul dintre cele mai populare remedii pentru problemele intestinale este fiertura de coarne.

Studiile cercetătorilor europeni demonstrează că preparatele din coarne depăşesc în eficienţă orice antidiareic de sinteză. Un „compot" preparat din trei linguri de coarne fierte în 500 ml de apă tratează şi cele mai complicate indigestii. Un astfel de leac se bea trei zile la rând.

Mai multe