Fructele, mâncarea ideală pentru micul dejun

27 septembrie 2013 13:32   Sănătate
Ultima actualizare:

Reduc apetitul şi accelerează senzaţia de saţietate. Fructoza conţinută în fructe furnizează un plus de energie şi fibră, creând un sentiment de plenitudine.Fructele sunt un adevărat „combustibil" pentru întreaga zi şi mai ales, nu îngrasă, datorită aportului scăzut de calorii.

Ajută la scăderea în greutate. Cei care sunt supraponderali au nevoie de o dietă monitorizată pentru a pierde surplusul de greutate. Fructele dulci furnizează o doză bună de vitamine şi fibre, care-i ajută pe cei aflaţi la cure de slăbire să scape mai uşor de forme.

Un prânz târziu. Dacă iei prânzul târziu, la serviciu, potoleşte-ţi foamea cu o portocală sau cu câteva felii de ananas proaspăt. Ambele fructe au un conţinut ridicat de potasiu şi fibre. În plus, portocala este foarte bogată în vitamica C şi acid folic.

Previn acumularea de grăsimi. Un mix de afine, kiwi, capşuni şi mango este alegerea ideală pentru o gustare rapidă, mai ales când iei micul dejun pe fugă. Fructele înlocuiesc cu succes alimentele bogate în calorii, pe care suntem obişnuiţi să le consumăm dimineaţa.

Alege fructe proaspete Sucurile de fructe, piureurile şi gustările din fructe au adesea aditivi, conţinând foarte multe calorii, fără să adauge o valoare nutritivă. Prin selectarea de fructe proaspete, îţi asiguri necesarul de calorii, pe care să-l consumi pe parcursul zilei.

Ajută la reglarea digestiei. Începe ziua cu un grapefruit sau un suc şi te vei simţi întreaga zi revigorat şi plin de energie. Grefa este benefică în menţinerea sănătăţii intestinelor şi previne diareea, enterita şi alte boli ale tubului digestiv.

Întăresc sistemul imunitar. Sunt pline de vitamine şi antioxidanţi care ajută organismul să se menţină sănătos şi să lupte cu infecţiile şi germenii care îl atacă. Consumul mare de fructe întăreşte sistemul imunitar, iar dimineaţa se absorb cel mai bine.

Mai multe