Fructele ţin dinţii sănătoşi

8 noiembrie 2011 14:33   Sănătate
Ultima actualizare:

Dacă vrem să avem dinţi sănătoşi, ar trebui să evităm alimentele care conţin mult zahăr, pentru că menţin o aciditate crescută ce demineralizează smalţul şi grăbeşte formarea cariilor.

Din fericire, smalţul dinţilor se poate remineraliza printr-o alimentaţie corespunzătoare.

Specialiştii recomandă lactatele. Conţin calciu şi fosfor care ajută la refacerea depozitelor de minerale de la nivelul dinţilor.

Stomatologii spun că imediat după masă e bine să mâncăm un cubuleţ de brânză pentru a preveni atacul acid asupra dinţilor.

Un studiu făcut de cercetători americani a arătat că ceapa conţine compuşi sulfurici care ajută la anihilarea mai multor bacterii care ne distrug dantura.

Pentru a obţine efectul dorit, se recomandă consumul cepei numai în stare proaspătă. Merele şi perele reprezintă cea mai bună alegere pentru gustările dintre mese, deoarece previn formarea plăcii bacteriene.

Mai multe