Frunzele de viţă-de-vie alungă migrenele

16 mai 2012 14:02   Sănătate
Ultima actualizare:

Cele mai vechi leacuri din plante sunt menţionate chiar din Biblie. De aici au fost preluate de medicina populară şi au rămas până astăzi pe lista celor mai eficiente remedii naturale pe care le folosim toţi. Revista „Click! pentru femei" îţi arată care sunt acestea.

Biblia este nu numai cartea de căpătâi a creştinătăţii, ci şi o cronică a primelor plante de leac. Spre surprinderea noastră, aceste plante sunt şi astăzi adevărate remedii naturale care ne ajută să ne păstrăm sănătatea.

Măslinul

În Biblie: Alături de pâine şi vin, uleiul de măsline este cel de-al treilea aliment binecuvântat de Dumnezeu în Vechiul Testament, iar porumbelul cu ramura de măslin îl anunţă pe Noe că potopul s-a sfârşit şi a venit pacea.

Ca leac: Ai citit peste tot cât de sănătos este uleiul de măsline şi nu lipseşte din nicio salată pe care o faci. Ştiai însă că el e un adevărat aliment minune, un panaceu care îţi protejează inima, îţi pansează stomacul în caz de ulcer gastric şi te ajută dacă suferi de diabet zaharat? Trebuie doar să iei câteva linguriţe de ulei de măsline extravirgin în fiecare zi şi vei găsi vindecare pentru suferinţa ta.

Pentru frumuseţe: Dacă ai unghiile casante, unge-le cu acest ulei! Pielea va fi mult mai catifelată dacă îl foloseşti în locul cremei de dimineaţă. Aplică o mască cu ulei de măsline pe părul tău uscat şi în câteva săptămâni vei avea un păr de vedetă.

Isopul

În Biblie: Încă din Vechiul Testament, Moise vorbeşte despre această plantă purificatoare, iar păcătosul rege David, în psalmii săi, spune „Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi...".

Ca leac: La fiecare răceală bunica ta făcea repede o poţiune magică, uşor amăruie, care-ţi vindeca tusea imediat sau îţi „repara" stomacul după primele înghiţituri. Această poţiune este ceaiul de isop, o plantă folosită în multe leacuri bătrâneşti.

Viţa-de-vie

În Biblie: Despre viţa-de-vie se vorbeşte încă din Vechiul Testament, Noe fiind primul om care cultivă această plantă. Rodul ei este „sângele vieţii", cel cu care Iisus îi va împărtăşi pe ucenicii săi.

Ca leac: De câte ori ai preparat delicioasele sărmăluţe de primăvară în fragedele frunze de viţă-de-vie. Sigur nu ­te-ai gândit că ele sunt un izvor de sănătate pentru tine, iar un ceai din aceste frunze de viţă îţi alină migrenele şi tulburările de menopauză.

Dacă ai stat prea mult în soare sau te-ai opărit cu apă fiartă, oblojeşte locul cu frunze de viţă-de-vie şi te vei vindeca în câteva zile.

Mai multe