Gustări sănătoase care potolesc foamea

5 martie 2017 19:31   Sănătate
Ultima actualizare:

Cu siguranţă eşti familiarizat cu recomandarea nutriţioniştilor de a consuma câte două gustări pe zi. Pentru ca aceste mici răsfăţuri să nu-ţi afecteze sănătatea şi silueta, este bine să faci alegeri inspirate, pe care le afli din numărul de martie al revistei Click! Sănătate!

Seminţe crude

Seminţele de in, de susan, de mac, de floarea-soarelui şi de dovleac conţin fibre şi grăsimi sănătoase care menţin echilibrul dintre colesterolul „rău“ şi cel „bun“, susţin specialiştii în domeniu. Ca gustare, consumă aproximativ un pumn de astfel de seminţe.

Ciocolată neagră

Se numără printre cele mai apreciate gustări, în special când ţi-e poftă de ceva dulce. Acest deliciu nu-ţi afectează silueta, dar doar dacă mănânci numai 3 pătrăţele de ciocolată neagră, cu cel puţin 70% cacao. Evită ciocolata cu arome, pentru că are foarte mult zahăr.

Alune de pădure, nuci şi migdale

Gustoasele fructe oleaginoase îţi vor potoli foamea şi te vor ajuta să-ţi menţii greutatea. Întrucât sunt bogate în fibre şi proteine, ele au beneficii şi pentru sănătate. Migdalele previn osteoporoza şi stimulează tranzitul intestinal, alunele de pădure scad riscul de boli cardiace, iar nucile ţin la distanţă cancerul. Pentru că au un conţinut caloric mare, nu consuma mai mult de 15 migdale, 20 de alune de pădure şi 10 nuci pe zi. 

Fructe proaspete

Vin la pachet cu multe vitamine, minerale şi fibre. Ajută digestia şi sunt ideale când ţi-e poftă de ceva dulce. Citricele, merele, bananele reduc senzaţia de foame, fiind ideale ca gustări. Sub formă de suc, fructele nu sunt o alternativă sănătoasă, căci se îndepărtează o mare parte din pulpă, unde se găsesc majoritatea substanţelor nutritive.

Smochine deshidratate

Conţin vitamine (A, B1, B2, K) şi minerale (calciu, fier, fosfor, magneziu, sodiu şi potasiu), necesare bunei funcţionări a organismului. Nu le combina cu lapte, pentru că există riscul să te îngraşi.

Iaurt

Eşti în căutarea unui aliment numai bun de consumat când ai nevoie de energie? Sursă de proteine, care induce senzaţia de saţietate, iaurtul poate fi consumat ca atare sau în combinaţie cu un alt aliment. De exemplu, cu fructe de pădure. Recomandat e iaurtul cu puţine grăsimi şi fără zahăr. 

Legume crude

O farfurie cu legume tăiate pe lung te scoate din impas când nu mai ştii ce să mai ronţăi în pauza de la serviciu. Beţişoarele din morcovi, ţelină, ardei şi castravete sunt o sursă excelentă de vitamine, minerale, antioxidanţi şi acizi graşi Omega-3. Acestea dau senzaţia de saţietate şi accelerează metabolismul.   

Mai multe