Hipertiroidia, compatibilă sau nu cu sarcina şi alăptarea?

1 august 2016 17:22   Sănătate
Ultima actualizare:

Îţi doreşti un copil dar tocmai ai aflat că ai hipertiroidie, iar tratamentul nu-ţi permite să rămâi gravidă? Alăptezi, dar medicul ţi-a recomandat înţărcarea din cauza medicamentelor prea puternice pentru reglarea activităţii tiroidei? Există variante de tratament care nu afectează sănătatea bebeluşului.

Înainte de a rămâne însărcinată, dar şi dacă ştii că vei deveni mamă sau alăptezi, e nevoie de o evaluare a unui medic endocrinolog, dacă se suspectează sau depistează o afecţiune a tiroidei.

Când se recomandă un screenind al funcţiei tiroidei

Societăţile medicale de endocrinologie sau de obstetrică-ginecologie nu au avizat un screening universal pentru evaluarea tiroidei la femeile care îşi doresc o sarcină. Totuşi, în unele cazuri este indicat.

Dr. Daniela Voicu, medic primar endocrinolog, Policlinica Regina Maria Floreasca, Bucureşti, explică:

„Se recomandă un screening ţintit al funcţiei tiroidiene la anumite femei, la care suspiciunea de afecţiune tiroidiană este mai mare. În această categorie intră:

- femeile cu simptome de hipo- sau hipertiroidie;

- istoric familial sau personal de boală tiroidiană;

- ATPO pozitivi în antecedente;

- DZ tip 1;

- istoric de naştere prematură sau de avort;

- istoric de iradiere la nivelul capului şi gâtului;

- obezitate cu indice de masă corporală >40 kg/m2;

- infertilitate;

- vârsta >30 ani;

- femeile din zone cu insuficienţă iodată moderată-severă.”

Tratamente pentru vindecare definitivă, înainte de o sarcină

Dacă ştii de existenţa unei afecţiuni tiroidiene, cum este hipertiroidia, este important să discuţi cu un endocrinolog despre intenţia de a avea un copil. Aşa veţi găsi cea mai bună opţiune de a avea o sarcină fără riscuri pentru bebeluş!

„Cea mai bună opţiune este de a obţine sarcina după ce hipertiroidia a fost vindecată printr-o metodă definitivă, fie chirurgicală, fie prin radioiod, astfel încât terapia medicamentoasă să nu fie necesară pe durata sarcinii.

Dacă se recurge la terapia cu iod radioactiv, aceasta trebuie efectuată cu cel puţin 6 luni anterior datei la care se preconizează obţinerea sarcinii. Dacă femeia urmează un tratament cronic cu medicaţie specifică pentru hipertiroidie, este bine ca doza utilizată să fie cea mai mică posibilă, să se efectueze o monitorizare strânsă a funcţiei tiroidiene, la 4-6 săptămâni. De cele mai multe ori, din trimestrul doi de sarcină nu mai este necesară continuarea tratamentului cu antitiroidiene de sinteză”, indică medicul endocrinolog Voicu.

Citeşte pe clicksanatate.ro ce tratamente sunt indicate în sarcină şi alăptare, în caz de hipertiroidie!

Ce poţi trata cu varză

Cum să treci peste un eşec

Mai multe