Iată care este ”hrana vie” de primăvară
Pe baza experienţei ştiinţifice şi a experienţei de viaţă, dr. Ovidiu Bojor a ajuns la concluzia că fiecare anotimp ne face o anume ofertă vegetală pentru o dietă sănătoasă, pe care trebuie s-o valorificăm la timpul potrivit.
În prima parte a primăverii, care se suprapune cu Postul Mare, se recomandă, pentru detoxifierea organismului şi pentru sănătatea sistemului nostru neurovegetativ, completarea regimului alimentar cu salate din untişor, leurdă, păpădie, ştevie şi năsturel şi cu preparate din urzici.De la untişor se consumă frunzele tinere, recoltate înainte de înflorire, sub formă de salată şi în supe, pentru aportul de vitamina C şi de săruri minerale, care contribuie la reducerea nivelului colesterolului şi la reglarea tensiunii arteriale. Nu mai mult de 50-100 g/zi şi în combinaţie cu salata verde sau leurda.Frunzele de leurdă se consumă pentru acţiunea detoxifiantă şi antihipertensivă, sub formă de salată şi în supe.În salatele de primăvară se pot include şi câteva frunze de păpădie (drenant şi stimulent al secreţiei hepato-biliare, decongestiv şi diuretic), recoltate înainte de formarea tijei florifere.
În salate, în amestec sau sub formă de piure, ştevia trebuie consumată pentru proprietăţile sale tonice şi remineralizante.Năsturelul (bogat în substanţe minerale şi în vitamina C) se consumă numai în stare crudă, proaspăt recoltat de pe locuri curate, sub formă de salată şi de suc proaspăt, îndoit cu apă rece.O foarte bună salată de urzici se obţine astfel: urzicile crude se spală bine, se freacă apoi cu sare, după care se spală din nou, pentru a îndepărta sarea. Se amestecă cu puţin oţet de mere, puţină miere şi puţin ulei vegetal. Urzica este o sursă ideală de microelemente naturale.
Uleiul vegetal, ideal în mâncăruri
Grăsimile animale pot fi înlocuite cu ulei vegetal, obţinut prin presare la rece, din: sâmburi de struguri, seminţe de in (ulei de uz intern), soia, floarea-soarelui, germeni de grâu sau porumb, măsline. În salate şi în preparatele din vegetale fierte în abur se pun câteva picături (2-5 g). Înainte de a prăji zarzavaturile, în tigaia cu ulei se adaugă o lingură de apă. Pentru sănătatea noastră, uleiul vegetal obţinut prin presare la rece e recomandat şi în zilele de dulce.