Iată cum ţii sub control colesterolul!

20 decembrie 2015 21:05   Sănătate
Ultima actualizare:
Content image

Sărbătorile de iarnă pot să predispună la excese culinare. Tocmai de aceea, în perioada imediat următoare, este bine să aveţi grijă la preparatele mai grele, mai ales pe bază de carne. Specialistul Click! în medicina tradiţională indiană, dr. Ovidiu Chiş, ne spune cum puteţi ţine sub control nivelul colesterolului.

Dacă valoarea colesterolului este până la 260 mg%, nu e necesar nici un tratament, doar atenţie la alimentaţie. Dacă valoarea colesterolului este între 260 şi 279 mg%, este recomandabilă ţinerea unui regim cu evitarea excesului de colesterol, împreună cu repetarea determinării colesterolului şi a fracţiilor sale (HDL/LDL).Dacă valoarea colesterolului este între 280 şi 299 mg%, este necesar un regim hipocolesterolemiant, cu evitarea smântânei, untului, laptelui gras, cărnii grase şi cu limitarea numărului de gălbenuşuri la două pe săptămână (albuşurile nu conţin colesterol). Se recomandă peştele în locul cărnii şi folosirea cu generozitate a cimbrului şi a usturoiului. Toate fructele sunt indicate, dar merele ocupă primul loc în tratamentul colesterolului în exces. Dacă valoarea colesterolului este de 300 mg% sau peste, se recomandă un regim alimentar vegetarian, bogat în alimente complete (legume, seminţe, leguminoase, nuci, germeni, fructe, cereale şi sucuri). Este însă absolut necesară ţinerea sub control a stresului. Pacientul trebuie să facă schimbări în stilul de viaţă, care să includă un orar de somn suficient, programe de relaxare, psihoterapie, reflexoterapie sau masaj de tip Ayurveda, pentru a diminua cât mai mult tensiunile cauzate de stres.

Content image
Mai multe