Leacuri naturiste care ajută digestia
De Crăciun, mesele îmbelşugate sunt o tradiţie la români. Fripturi, sarmale, maioneze şi multe prăjituri, toate pun la grea încercare stomacul nostru neobişnuit cu atâta mâncare grea dintr-o dată. Cel mai bun sfat pe care vi-l dau doctorii este să să fiţi cumpătaţi şi, după o masă copioasă, să apelaţi la soluţii naturiste pentru o digestie uşoară.
„Fie că este vorba de cantitatea mâncării sau de calitatea acesteia, problemele digestive apar negreşit la majoritatea celor care nu se pot controla în faţa unei mese pline. Întotdeauna, în perioada sărbătorilor, există persoane care prezintă simptome precum indigestie, flatulenţă, balonare, dureri abdominale, vărsături sau alergie alimentară. Pentru a preveni astfel de situaţii, este indicat să mâncăm puţin şi des şi să nu abuzăm de alcool", spune dr. Carmen Nonn, medic specialist în medicină complementară din cadrul Laboratoarelor Fares BioVital.
Simptomele nu trebuie ignorate pentru că, în timp, pot deveni surse ale bolilor intestinale şi stomacale. Din fericire, natura îţi oferă soluţii care ajută digestia. Medicii recomandă introducerea fibrelor vegetale în meniul zilnic, consumul de fructe şi legume proaspete, dar şi consumul de ceaiuri. Iată trei leacuri-minune care ajută digestia:
Fructul de papaia - este bogat în potasiu, magneziu, fier, calciu, dar şi vitaminele A, C şi E. Supranumit şi „fructul îngerilor", papaia ajută la digestia lipidelor, reglând activitatea secretorie a stomacului şi stimulând secreţia biliară.
Coriandrul - este recomandat în tratarea anorexiilor, depresiilor digestive, balonărilor abdominale, răcelii şi gripei. Datorită conţinutului de uleiuri volatile, lipide, amidon, substanţe minerale şi pectine, este folosit ca tonic al stomacului şi al intestinelor.
Urzica - are în compoziţie substanţe de natură proteică şi glucidică, uleiuri volatile, vitaminele B2, C şi K, săruri de calciu şi fosfaţi. Este un real ajutor în tratarea afecţiunilor renale şi digestive, curăţând, de asemenea, şi tractul intestinal.
„Ceaiul de la bunica pentru digestie" de la Fares (3,7 lei) conţine fructe de coriandru, mentă, coada şoricelului, flori de muşeţel şi ulei esenţial de grapefruit, ce ajută organismul să digere mai uşor mâncarea. Sunt recomandate 2-3 căni pe zi.
„Herba Dacica" bitter (43 lei) este un tonic din plante ce acţionează ca stimulent digestiv, drenor hepato-biliar, depurativ, diuretic, laxativ, calmant cardiac şi cicatrizant. E recomandat în caz de balonare, constipaţie, colici, parazitoze, afecţiuni hepatice şi renale. Se administrează o linguriţă la 100 ml de apă, de trei ori pe zi, înainte de masă.
„Digestie uşoară" (15 lei) sunt capsule cu extracte din fructe de coriandru şi ghimbir, rădăcină de genţiana şi extract de papaya şi ananas. Recomandat în indigestie, greaţă, balonări, stimulează digestia prin conţinutul bogat în enzime vegetale. se administrează după masă, o dată sau de două ori pe zi.
Pentru a nu lua câteva kilograme în plus după acest răsfăţ de Crăciun, medicul Alin Popescu, specialist în medicină sportivă, vă sfătuieşte să mâncaţi cu moderaţie.
„Nu spune nimeni să nu gustaţi din toate bucatele însă decât să-ţi pui patru sarmale, mai bine doar două. Şi decât să încercaţi toate preparatele la aceeaşi masă mai bine lăsaţi şi pentru a doua zi. O modalitate de a nu devora tot ce vi se pune în faţă este să nu vă aşezaţi la masă înfometaţi. Şi, nu în ultimul rând, pentru a vă menţine silueta, încercaţi să mâncaţi în ziua de Crăciun doar bucatele sărate, lăsând pentru a doua zi desertul. În acest fel nu veţi aglomera tractul digestiv cu zahăr şi grăsimi în exces", spune specialistul.
Cei care au ulcer sau suferă de dischinezie biliară trebuie să evite pe cât posibil alimentele grase, prăjelile şi alcoolul. În ceea ce priveşte băutura, nu spune nimeni că nu puteţi ciocni un pahar, însă ar fi bine să vă rezumaţi doar la unul singur. Nu uitaţi! Cu cât mâncaţi mai mult şi amestecaţi felurile de mâncare cu atât digestia va fi îngreunată şi vor apărea problemele.
"Vă recomand să consumaţi cât mai multe lichide (apă si ceaiuri). Astfel, la o oră după masă, beţi ceaiuri din plante (ghimbir, muşeţel, sunătoare, anghinare, mentă) sau apă plată cu lămâie pentru a scăpa de greaţă sau de senzaţia neplăcută de balonare. Este cunoscut faptul că cele mai mari probleme digestive le au cei care au ţinut post şi care în momentul terminării acestuia mănâncă din toate cu poftă. Acestora le recomandăm să reintroducă treptat în alimentaţie produsele de carne şi să înceapă cu cele care conţin cât mai puţină grăsime (exclus slăninuţă, tobă sau şorici)", mai spune Alin Popescu.