Lemnul dulce cicatrizează ulcerele gastrice
27 iulie 2021 18:50
Sănătate
Ultima actualizare:
Lemnul dulce, un arbust din zonele mediteraneene, este renumit pentru valoroasele lui proprietăţi terapeutice: antimicrobiene, antivirale, diuretice, antiinflamatoare, laxative şi cicatrizante.
În antichitate, Lemnul dulce (Glycyrrhiza glabra) era folosit în special în combaterea afecţiunilor respiratorii.
Cercetările recente ale terapeuţilor europeni au descoperit efectele pozitive ale terapiei cu lemn dulce în tonifierea sistemului imunitar şi în combaterea osteoporozei.
Fitonutriţionistul Eric Favre apreciază în special proprietatea plantei de a cicatriza ulcerele gastrice, dar atrage atenţia că, folosită pe termen lung, planta poate provoca hipertensiune arterială.