Lintea, perfectă în orice dietă. E o sursă valoroasă de proteine

26 octombrie 2021 20:51   Sănătate
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai bogate surse de proteine, lintea nu trebuie să lipsească din dieta noastră de viaţă. Alături de soia, fasole sau mazăre, lintea are numeroase beneficii şi este simplu de gătit. Cele mai indicate sortimente pentru alimentaţie sunt lintea verde şi cea roşie, pentru că îşi păstrează cel mai bine forma şi proprietăţile în urma fierberii.

Lintea este o sursă excelentă de minerale, precum fosforul, fierul, zincul şi magneziul. Acestea au un rol esenţial în homeostazia sistemului osteoarticular, în regenerarea tesuturilor şi în formarea globulelor roşii în sânge. Iată principalele beneficii ale consumului de linte. Cei care doresc să scadă în greutate trebuie să consume linte, deoarece  aduce în organism minerale importante, vitamine din complexul B, proteine complete fără aport de grăsimi.

  • Lintea are proprietăţi hipocolesterolemiante prin conţinutul său de fibre.
  • Fibrele solubile pot ajuta totodată la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge. Persoanele supraponderale, cu risc crescut de boli metabolice şi diabet zaharat, trebuie să consume preparate din linte, care pot ajuta la echilibrarea nivelului de zahăr din sânge.
  • Fibrele solubile formează o substanţă ca un gel în tractul digestiv, favorizând tranzitul şi secreţia biliară.
  • Lintea creşte nivelul de energie din organism prin completarea rezervelor de fier. Femeile aflate la menstruaţie prezintă riscul de deficit de fier, care poate fi suplinit prin consumul de linte în această perioadă.
  • Prin conţinutul în zinc şi magneziu, lintea stimulează sistemului imunitar şi accelerează vindecarea rănilor. 
  • Prin proprietăţile sale sanogene, lintea poate participa la creşterea capacităţii de atenţie şi memorare, scrie csid.ro.
Mai multe