Lipsa de somn este asociată cu obezitatea

4 decembrie 2020 12:34   Sănătate
Ultima actualizare:

Nutriționiștii americani susțin că atunci când crește oboseala, sporește și pofta de mâncare! Dacă din diferite motive dormim puține ore pe noapte, atunci și oboseala își spune cuvântul sub diferite forme, iar puterea de concentrare este redusă.

Mai mult, în mod alarmant, în astfel de situații mâncăm mai mult ca de obicei și la primele ore ale dimineții  preferăm hrană consistentă: hamburgeri, sandwich cu carne și grăsimi, preparate pe care le întâlnim în drum spre serviciu. În cazul acestor situații paradoxale, specialiștii în neuroștiințe de la Universitatea din Chicago, în colaborare cu omologii lor de la Bruxelles au găsit următoarea explicație: lipsa somnului accentuează activitatea centrilor nervoși care reglementează variațiile de apetit  și pofta de mâncare. Specialiștii în neuroștiințe menționează că atunci când dormim puțin, semnalul alarmant legat de starea de oboseală rămâne ridicat, peste nivelul normal, cu 33 %  până spre seară. Din această cauză, lipsa de somn este asociată cu obezitatea! Cu cât vom dormi mai puțin, cu atât vom mânca mai mult și avem neșansa să trecem destul de repede în categoria persoanelor obeze.        

Mai multe