Măceşele ţin răceala departe

6 octombrie 2015 20:33   Sănătate
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai bune vitaminizante din natură, măceşele sunt un tonic excelent, care ne ajută să tratăm numeroase probleme, de la răceală până la convalescenţă. Află mai multe din numărul de octombrie al revistei “Click! Sănătate!”.

Măceşele au un conţinut ridicat de vitamine A, C, E şi complexul B, minerale (calciu, fier, seleniu, mangan, potasiu, sulf) şi alte substanţe cu valoare terapeutică (flavonoide şi pectine). 

  • Sunt un ajutor de nădejde atât în stimularea imunităţii, cât şi în buna funcţionare a aparatului digestiv. 
  • Uşurează circulaţia sângelui, previn îmbătrânirea prematură, au acţiune energizantă. 
  • Pot reduce simptomele astmului, cum este tusea cronică, şi uşurează respiraţia. 
  • Bogate în vitamina C, măceşele scurtează durata gripei sau a răcelii. 
  • Pacienţii diagnosticaţi cu diabet pot beneficia, de asemenea, de pe urma consumului de măceşe, deoarece ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge. 
  • Leacurile cu măceşe au şi acţiune diuretică şi laxativă: ameliorează simptomele tulburărilor renale, fiind utile şi în constipaţie. De la spasme stomacale, deficit de acid gastric, ulcere şi până la prevenirea iritării stomacului, măceşul este un bun adjuvant. Este folosit şi ca tonic stomacal pentru bolile intestinale şi este, de asemenea, recomandat şi în diaree, calculi biliari, gută şi infecţii urinare.

Bune pentru articulaţii

Consumul regulat de remedii pe bază de măceşe contribuie la creşterea mobilităţii, fiind de ajutor în poliartrita reumatoidă. De asemenea, reduc durerea şi îmbunătăţesc starea de spirit a persoanelor cu această boală. Tratamentele cu măceşe pot reduce semnificativ durerea, rigiditatea şi inflamaţia articulară. Graţie proprietăţilor antiinflamatoare, remediile pe bază de măceş sunt utile şi în cazul celor cu dureri de genunchi.

Ajută la reducerea colesterolului «rău»

Compuşii din măceşe sunt benefici celor cu nivel crescut al grăsimilor din sânge. Este recomandat ceaiul din măceşe, atât pentru nivelurile ridicate ale colesterolului LDL („rău“), cât şi pentru prevenirea bolilor de inimă, la persoanele supraponderale. 

Cum prepari remediile naturale

  • Infuzia. Dacă foloseşti măceşe proaspete, adaugă 2 linguri la o cană cu apă clocotită şi lasă să se infuzeze 10 minute. În cazul celor uscate, foloseşte 1-2 linguriţe la o cană de apă clocotită, infuzia între 10 şi 15 minute. 
  • Decoctul. Ai nevoie de 2 linguriţe de fructe uscate şi 500 ml de apă. Fierbi fructele de măceş, 10 minute, iar după răcire, strecori ceaiul, îl îndulceşti cu miere şi îl bei pe parcursul zilei.
  • Vinul. Pentru circulaţia sangvină şi stimularea poftei de mâncare este util vinul de măceşe. Laşi la macerat 100 g de măceşe uscate într-un litru de vin roşu timp de 2 săptămâni. Strecori şi bei un păhărel pe zi.
Mai multe