Mărarul vă poate ajuta în problema cu somnul
Mărarul este folosit în alimentație, dar ”verișorul” lui, pătrunjelul, este mai apreciat de gospodine. Cine vrea să aibă mărar, proaspăt,la îndemână, poate planta semnțele de mărar în ghiveciul din balcon, de 2-3 ori pe an, începând din luna aprilie. Multe persoane nu știu că mărarul are efecte curative și poate fi de ajutor în indigestii, în combaterea pietrelor la rinichi și stimulează lactația în cazul tinerelor mămici.
Terapeuții europeni consideră că mărarul este un bun calmant
Terapeuții europeni apreciază că mărarul este un bun calmant și, de aceea, poate fi benefic persoanelor care se confruntă cu insomniile. Fiind bogat în vitamina C, mărarul îmbunătățește aspectul pielii și în cazul persoanelor care suferă de acnee.
Cum poate fi valorificat
Mărarul poate fi folosit din plin la preparatele pe bază de legume, în salate, dar și la condimentarea preparatelor de pește.