Mărul este un remediu pentru numeroase afecțiuni
Nutriționiștii precizează că stratul de substanţe chimice, aplicat pe coaja fructului sub formă de ceară, are rolul să-i prelungească viaţa în timpul depozitării. Totuşi, unii consumatori preferă să mănânce mărul fără coajă, iar obiceiul acesta reduce o bună parte dintre beneficiile pe care deliciosul fruct le are asupra organismului.
Mărul conține acid ursolic
Mărul conţine din belşug acid ursolic, substanţă care protejează organismul de multe boli : are acţiune antireumatică şi diuretică, ajută la regenerarea pielii (prin stimularea fibrelor de colagen), controlează nivelul insulinei, hormon care influenţează greutatea, dar poate fi şi un remediu care să prevină atrofierea muşchilor, afecţiune întâlnită frecvent odată cu înaintarea în vârstă, a precizat Christopher Adams, coordonatorul unui studiu american important.
Mărul trebuie consumat în întregime
Pentru a beneficia de întreaga sa putere terapeutică, mărul se consumă în întregime: cu coajă, cu cotor şi cu sâmburi, susţin şi nutriţioniştii francezi.