Murăturile în saramură vindecă bolile digestive

21 octombrie 2019 18:31   Sănătate
Ultima actualizare:

Dacă nu ai apucat să-ţi prepari murăturile pentru sezonul rece, încă nu e timpul pierdut. Pe lângă faptul că sunt o garnitură perfectă pentru diverse preparate, ele sunt şi foarte sănătoase. Nu uita însă că doar legumele murate în sare îşi conservă proprietăţile, unele chiar şi le amplifică.

Murăturile ideale au nevoie doar de trei ingrediente: apă, sare şi condimente. Mărarul este bogat în flavonoizi, seminţele de muştar sunt cunoscute pentru rolul lor important în procesul digestiv, dar ele ajută şi la prevenirea Alzheimerului, iar usturoiul are capacitatea de a ţine sub control dezvoltarea bacteriilor în organism. Gogonele, castraveţi, gogoşari, varză, conopidă, sfeclă roşie, toate dau un plus de vitamine organismului, dar sunt bune şi ca terapie pentru anumite boli. 

Imunitate. Prin fermentare, legumele dau naştere la bacterii sănătoase, care ajută la reglarea microflorei şi la întărirea imunităţii. Astfel, ele atenuează alergiile şi sunt anticangerigene, deoarece reduc inflamaţiile din organism. 

Ulcere şi gastrite. Datorită conţinutului mare de acid lactic, aşa-numitele bacterii ”prietenoase”, murăturile sunt ideale pentru ameliorarea problemelor digestive, precum ulcerele sau gastritele.

Boli respiratorii. Murăturile ajută foarte bine la prevenirea răcelii sau a gripei. Enzimele şi antioxidanţii pe care acestea le conţin au proprietăţi imunostimulante, ajutând pe timp de iarnă, atât la combaterea, cât şi la prevenirea afecţiunilor respiratorii. 

Afecţiuni hepatice. Pentru că au un conţinut mare de antioxidanţi, fibre şi substanţe hepatoprotectoare, murăturile ajută şi la o bună detoxifiere a ficatului.

Antiîmbătrânire. Murăturile sunt ideale şi pentru menţinerea sănătăţii pielii. Datorită rolului lor de detoxifiere, murăturile previn îmbătrânirea pielii şi întârzie apariţia ridurilor. 

Cârcei. Zeama de varză este indicată persoanelor care au activităţi fizice intense. Numeroase studii au demonstrat că zeama de murături este eficientă în combaterea şi prevenirea cârceilor.

Slăbire. Au un conţinut foarte redus de calorii, deoarece procesul de fermentare a murăturilor constă în consumarea zaharurilor legumelor (de aceea murăturile sunt acre) şi astfel sunt cele mai puternice alimente anti-obezitate. Dintre toate, varza murată este cel mai bun remediu împotriva kilogramelor în plus, conform www.sfatulmedicului.ro.

Mai multe