Nas înfundat? Remediile naturale te ajută

20 ianuarie 2017 19:40   Sănătate
Ultima actualizare:

Aproape că nu există răceală, viroză respiratorie sau gripă care să nu se manifeste şi prin nas înfundat.

Ca să eliberezi căile respiratorii, ai la dispoziţie inclusiv soluţii naturiste despre care afli detalii în noul număr al revistei „Click! pentru femei“.

Apă sărată

Sarea cu apă este unul dintre cele mai simple remedii contra nasului înfundat. Soluţia salină ajută la subţierea mucusului, care devine mai uşor de eliminat, dar şi la curăţarea sinusurilor de factorii iritanţi. Fierbi o cană cu apă, o laşi să se răcească, apoi o amesteci cu o jumătate de linguriţă de sare. Îţi pui câte 1-2 picături din această soluţie în fiecare nară, de câteva ori pe zi, până când starea ta se îmbunătăţeşte. După ce ai turnat picăturile, suflă, pe rând, fiecare nară – cu grijă, ca să nu îţi provoci hemoragii nazale.

Ulei de mentă

Bogat în mentol, uleiul esenţial de mentă eliberează căile nazale. Are proprietăţi descongestionante, antiinfecţioase şi antiinflamatoare. Cel mai bine este să faci inhalaţii cu acest ulei seara, înainte de culcare. Pui apă clocotită într-un bol, apoi torni 4-5 picături de ulei esenţial de mentă. Îţi acoperi capul cu un prosop şi stai deasupra vasului, 10-15 minute, inspirând adânc. În tot acest timp trebuie să ţii ochii închişi, pentru a preveni iritaţiile oculare. Remediul nu este recomandat femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează.

Usturoi

Usturoiul are un efect antibacterian puternic, datorită alicinei, dar şi proprietăţi antiseptice, ceea ce îl face foarte eficient. Mestecă un căţel de usturoi de 2-3 ori pe zi, pentru că grăbeşte vindecarea infecţiilor respiratorii şi ajută la descongestionarea nasului.

Busuioc

Datorită proprietăţilor sale antibacteriene, antifungice şi antivirale, busuiocul poate fi folosit în tratamentul congestiei nazale. Mestecă 1-2 frunze de busuioc proaspăt dimineaţa şi seara. De ajutor este şi infuzia cu busuioc. Pui 8-10 frunze de busuioc într-o cană cu apă fierbinte, laşi un sfert de oră la infuzat, apoi adaugi o linguriţă de miere. Bei câte o cană,  de 2-3 ori pe zi.

Mai multe