Neplăceri de vară? Tratează-le cu plante!
Arsuri solare, înţepături de insecte sau rău de maşină? Da, ştim, este sezonul lor, însă asta nu înseamnă că trebuie să le laşi să-ţi strice vacanţa. Pentru o vară fără probleme, încearcă leacurile noastre!
Decoctul de salcie, bun în insolaţie
Poţi face insolaţie chiar dacă nu stai la plajă! Această neplăcere, care dă dureri de cap, ameţeală, vărsături, frisoane, febră şi bătăi rapide ale inimii, poate apărea şi la cei care nu se protejează faţă de razele soarelui şi la cei care nu beau suficientă apă. În acest caz, este bine să stai într-o cameră răcoroasă, înfăşurat într-un cearşaf umed. Bea cât mai multă apă şi sucuri naturale.
Îţi mai sunt de ajutor: infuzia de cicoare (o linguriţă de flori la 250 ml de apă), decoctul de măceşe (2 linguri de fructe la 500 ml de apă, se fierb 10 minute şi se bea de-a lungul unei zile) şi decoctul de salcie (10 g de coajă la 200 ml de apă, se fierb jumătate de oră şi se iau 4 linguriţe pe zi).
Frunzele de aloe calmează arsurile solare
Poţi folosi remediile naturale doar atunci când arsurile solare sunt de gradul I (pielea este doar roşie, fără băşici). Curăţă fruze de aloe vera, rupe-le şi pune partea zemoasă pe zona arsă.
Mai poţi aplica pe pielea roşie un strat de iaurt, pe care îl îndepărtezi după 20 de minute (repeţi procedeul din trei în trei ore), miere şi lapte (în combinaţii egale), comprese cu infuzie de gălbenele (20 g flori la 1 litru de apă clocotită, se lasă la infuzat 10 minute şi se aplică atunci când se răceşte). Este bună şi baia calduţă, în care ai pus patru pliculeţe de ceai de muşeţel.
Intern, pentru stimularea transpiraţiei, bea ceai de soc (2 linguriţe de plantă la 250 ml de apă clocotită). Poţi bea până la patru căni pe zi, timp de o săptămână.
Comprese cu oţet, dacă te-au pişcat ţânţarii
Indiferent de insecta care ne-a pişcat, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să spălăm zona cu apă rece şi cu săpun şi să scoatem acul, în cazul în care „agresorul” este albină sau viespe. Apoi, pentru reducerea inflamaţiei şi pentru calmare, se poate aplica unul dintre următoarele remedii: cataplasme cu felii de ceapă crudă sau cu varză, zeamă de lămâie, comprese cu oţet de mere, cu bitter suedez sau cu infuzii de gălbenele ori de salvie, frunze pisate de pătlagină, de nuc, de brusture, de hrean, tinctură sau cremă de arnică.
Menta te răcoreşte dacă ai rău de maşină
Înainte de a pleca la drum, mănâncă o banană, căci acest aliment irită cel mai puţin tubul digestiv. Ia-ţi la tine infuzie de mentă (o lingură de plantă la o cană cu apă), care are efect răcoritor dacă ţi se face rău. Menta este bună atât intern, cât şi extern (aplic-o sub formă de cataplasme reci, pe tâmple şi pe frunte). Efect antivomitiv dovedit are ghimbirul. Înainte de a pleca la drum, ia o linguriţă de pudră de ghimbir sau mestecă o bucată din rădăcina acestei plante. Cu o zi înainte sau chiar în timpul călătoriei poţi lua unul dintre remediile homeopate, precum Nux vomica, care sunt indicate inclusiv copiilor.