Noi soluţii pentru a scăpa de ochelari

25 iulie 2011 19:11   Sănătate
Ultima actualizare:

Prima intervenţie cu laserul Carl Zeiss VisuMax 500 kHz are loc, marţi, 26 iulie, în premieră la Spitalul de Oftalmologie „Europe Eye", deschis în luna mai în Capitală.

După laserul Excimer (deja existent în România), acest tip de dispozitiv este al doilea din categoria celor care le oferă posibilitatea bolnavilor cu miopii (obiectele îndepărtate se văd în ceaţă), hipermetropii (dificultăţi în focalizarea pe obiectele aflate aproape) şi astigmatism (persoana nu poate vedea clar nici de aproape, nici de la distanţă) să renunţe la ochelari.

Spre deosebire de Excimer, noul dispozitiv, primul de acest tip din România‚ poate fi folosit şi pentru transplantul de cornee total sau parţial. Echipa care va realiza transplantul de cornee este formată din medici oftalmologi germani, care l-au avut drept consultant pe prof. dr. Omer Fakur Yilmaz, medic oftalmolog turc cu o experienţă de peste 35 de ani în intervenţii chirurgicale oftalmologice.

„Din păcate, încă nu am primit permis de liberă practică în România, dar colegii mei germani vor opera în premieră folosind platformaVisuMax. Printre bolile care le putem trata cu acest aparat se numără miopia, hipermetropia şi astigmatismul", explică prof. dr. Omer Fakur Yilmaz.

Tot la clinica „Europe Eye" se aplică o tehnică revoluţionară, numită „Fakik IOL", cu ajutorul căreia se pot corecta viciile de refracţie la persoane cu dioptriile de -15. Preţurile variază în funcţie de calitatea cristalinului folosit şi pornesc de 1.900 de lei.

De asemenea, în curând, spitalul va fi dotat cu un aparat performant care îi va ajuta pe bolnavii cu astigmatism să-şi corecteze defectul de vedere. Şi keratoconusul (slăbiciune a corneei) se va putea trata prin cea mai nouă metodă de tratament, numită „keraflex". 

- Dosar: Inamici de zi cu zi ai memoriei

- Ce boli dau tulburări de vedere

- Cum se tratează transpiraţia excesivă

- Reportaj: Prea multă dragoste de soare duce la cancer de piele

Mai multe