Noua tulpină de coronavirus poate face boala mai severă cu până la 20%

25 ianuarie 2021 16:03   Sănătate
Ultima actualizare:

Ștefan Dascălu, cercetător român la Oxford, a explicat la Digi24 de ce mutația britanică a coronavirusului este mai periculoasă. Specialistul a precizat că, pentru că este mult mai eficientă în a intra în celulele umane, noua tulpină ar provoca o infecție cu 20% mai severă, în unele cazuri.

"Mutația afectează capacitatea virusului de a infecta celulele. Este mult mai eficientă în a intra în celulele umane și infecția ajunge să fie declanșată mai ușor.

Pe parcursul infecției - încă sunt necesare studii suplimentare – aparent, acest lucru ar influența și progresul bolii, făcându-l mai sever cu 20%, în unele cazuri.

Acum s-a demonstrat că noua tulpină e până la 70% mai infecțioasă, cu implicații majore în eforturile de sănătate publică. E și potențialul infecției în sine să aibă manifestare mai severă, mai agresivă", a spus cercetătorul român la Digi24.

Ștefan Dascălu: ”Ne așteptam să apară alte tulpini”

Specialistul a precizat că măsurile de siguranță existente  – masca sanitară, igiena și distanțarea – rămân aceleași și vor ajuta în lupta cu această nouă tulpină, dar și cu altele care vor apărea.

"Prin procesul natural al mutației, ne așteptam (să apară alte tulpini – n.r.), de asta am reușit să identificăm aceste tulpini, pentru că monitorizăm apariția lor în urma fenomenului natural al mutației", a spus Ștefan Dascălu.

Dovezile științifice de până acum cu privire la noua variantă de coronavirus care a apărut în Regatul Unit sugerează că aceasta ar fi mai mortală decât varianta obișnuită, a declarat vineri premierul Boris Johnson, conform BBC.

"Pe lângă faptul că se răspândește mai repede, se pare că există dovezi conform cărora noua varianta este asociată și cu un grad mai ridicat de mortalitate. Faptul că NHS (n. red. – sistemul național de sănătate britanic) se află sub această presiune intensă este urmarea impactului acestei noi variante", a spus premierul britanic.

Citește și:

Două cazuri noi de infectare cu noua tulpină de coronavirus în București. Cum se simt pacienții

Mai multe