O descoperire revoluționară în tratamentul cancerului de sân

11 ianuarie 2017 19:24   Sănătate
Ultima actualizare:

Experții în studiul cancerului mamar din Marea Britanie și-au exprimat opinia referitoare la o constatare recentă. Specialiștii au denumit această descoperire cu calificativul de ”revoluționară”. Mai mult, specialiștii menționează că recenta descoperire are potențialul de a schimba cursul medicinii”.

În  această privință, cercetătorii de la Centrul de Studiu al Cancerului din Marea Britanie au administrat femeilor, care se confruntau cu o formă agresivă de cancer la sân, o combinație de  două  medicamente care sunt recomandate în  tratamentul acestei grave afecțiuni. Este vorba despre Herceptin (transtuzumab) și Tyverb (lapatinib).

Constatările specialiștilor

Cercetătorii au constatat că, după ce pacientele au fost tratate cu această combinație de medicamente, timp de 11 zile, la 17% dintre bolnave  s-a observat că dimensiunea tumorii a scăzut foarte mult. Și surprizele plăcute nu s-au oprit aici: la 11% dintre femeile care au urmat acest tratament, tumoarea a dispărut complet. Cercetătorii au fost preocupați să analizeze modul în care afectează tratamentul, cu cele două medicamente combinate, tumorile mamare într-un anumit interval:  din momentul în care medicul a precizat diagnosticul și  până la data operației.

Rezultatele tratamentului au fost neașteptate

Cercetătorii menționează că rezultatele tratamentului cu cele două medicamente combinate au fost ”neașteptate”, deoarece aceste două medicamente, administrate separat, reprezintă un tratament curent, pentru pacientele cu cancer mamar. De aceea, cercetătorii estimează că, în curând, noua terapie combinată ar putea să fie prescrisă frecvent de medici.    

Mai multe