O plantă specială: lipicioasa distruge stafilococii
Lipicioasă (Galium aparine) este o specie de sânziană albă, mai puţin cunoscută în rândul consumatorilor de produse naturiste, care emană o substanţă foarte lipicioasă, de aceea a primit şi această denumire populară. De la lipicioasă se foloseşte pulberea, obţinută din părţile aeriene ale plantei, în cure de 30 de zile.
Specialiştii europeni apreciază că lipicioasa este un adjuvant valoros în tratamentul antiinfecţios cu medicamente de sinteză. În asociere cu această plantă, şansele de vindecare sunt remarcabile, deoarece lipicioasa este unul dintre cele mai eficiente remedii contra infecţiilor cu stafilococi.
De asemena, planta are un puternic efect antiinflamator, stimulează imunitatea, combate psoriazisul, linişteşte cistitele, litiaza renală, dermatita seboreică, dar şi retenţia de lichide.
Pentru a scăpa de aceste afecţiuni, specialiştii europeni recomandă persoanelor care se confruntă cu astfel de probleme să consume o infuzie preparată din patru grame de plantă uscată, opărită cu o cană de apă clocotită. Ceaiul se infuzează timp de zece minute, apoi se strecoară. Zilnic se consumă câte o cană după mesele principale.
Planta este utilă şi în tratamentul extern. În acest caz, se folosesc compresele, care s-au dovedit eficiente în combaterea infecţiilor cu stafilococi de la nivelul pielii. Pentru prepararea compresei prepară o infuzie concentrată din 20 grame de plantă care se opăresc cu două căni de apă. Se infuzează 15 minute, apoi se înmoaie o pânză în acest ceai şi se aplică pe zona afectată de eczeme, de ulceraţii sau de lovituri. Compresa se schimbă din două în două ore.