Iată ce boli se văd după semnele pielii!

30 august 2013 14:06   Sănătate
Ultima actualizare:

Multe afecţiuni ale tubului digestiv şi ale ficatului au şi manifestări cutanate care de multe ori pot alerta medicul. Iată care sunt, conform specialiştilor,  semnele de pe piele care prevestesc boli ale stomacului, ficatului sau colecistului şi care ar trebui să ne îngrijoreze.

Vase dilatate. Prezenţa unor vase mici care apar ca nişte linii fine, roşii sau violete, care dispar la simpla apăsare cu degetul, dar reapar imediat, sugerează o esofagită, sau chiar ciroză hepatică.

Eczema poate avea legătură în unele cazuri cu deficitul de absorbţie al principiilor alimentare la nivelul tubului digestiv.

Mâncărimile pielii pot fi cauzate de litiaza biliară care determină depozitarea de săruri la nivelul pielii,  cu producerea de iritaţii.

Palmele şi tălpile roşii. Acest simptom poate fi de asemenea un semn de ciroză hepatică.

Alergiile pielii pot de asemenea să indice prezenţa unor paraziţi intestinali cum sunt giardia sau H. Pylori, bacteria care provoacă ulcerul.

Vânătăile aparent spontane sau cele apărute după traumatisme minore pot semnifica o afecţiune a ficatului care nu mai sintetizează factorii de coagulare sau pot sugera o boală a sângelui.

Icterul sau coloraţia gălbuie a pielii este un semn al bolilor ficatului şi ale căilor biliare. Apare ca urmare a scăderii capacităţii ficatului de a detoxifia sângele de pigmenţii biliari, aceştia din urmă difuzând la nivelul pielii şi producând o coloraţie galbenă specifică.

Părul de pe faţă aflat în zona obrajilor, dar şi prezenţa de băşicuţe cu lichid la nivelul mâinilor poate fi un semn al unei afecţiuni numite porfirie, care apare la persoanele predispuse genetic, ca urmare a consumului exagerat de alcool.

Bubiţe roşu-violacee care produc mâncărimi intense, greu de stăpânit, cu durată de luni de zile. Apar foarte frecvent în asociere cu hepatita cronică.

Mai multe