Cum să ieşi „neşifonat“ din lunile de iarnă
1) Dormi fără griji
Corpul are de suferit în lunile de iarnă. Frigul şi zilele mai scurte ademenesc la somn, iar pentru randament la lucru trebuie să depunem mai mult efort.
Pentru a-i veni de hac somnolenţei, există un singur, dar extrem de eficient remediu: să dormim mai mult şi mai bine.
Lipsa luminii naturale ne îmbie la somn şi ne afectează sistemul nervos. Ca să putem combate stresul, este necesar să dormim cel puţin 7-8 ore în fiecare noapte.
Important este ca somnul să ne priască şi să nu adormim cu grijile în gând. Redecorează-ţi camera de dormit cât mai pe placul tău şi fă tot posibilul să nu te mai prindă orele târzii fără să fii în pat.
Dacă urmezi acest sfat, în câteva zile sistemul tău imunitar se va regla şi ceasul tău biologic va începe să ticăie în ritm normal.
2) Răsfaţă-te cu ceaiuri
Muşeţel, rooibos, mentă sau ceai negru, în timp ce citeşti aceste rânduri savurează un ceai aromat, cât să-ţi meargă la suflet!
Beneficiile ceaiurilor din plante medicinale sunt numeroase, dar şi cele aromate fac bine sănătăţii.
Ceaiul negru şi cel verde sunt bogate în antioxidanţi şi ţin departe răcelile, dar sunt cunoscute şi pentru proprietăţile lor de a reduce riscul de boli coronariene.
Bea 2-3 ceşti cu ceai negru sau verde şi te vei simţi mai energic. În plus, ceaiul hidratează şi ajută activitatea cerebrală să funcţioneze la nivel optim.
3) Condimentează-ţi mesele
Dacă „gri-ul" de afară te deprimă, şi singura modalitate de a te simţi mai bine este să iei masa alături de cei dragi, încearcă să adaugi puţină „căldură" meselor.