Cum să-ţi convingi copilul să mănânce cât mai multe fructe şi legume

18 decembrie 2013 16:22
Ultima actualizare:
legume, farfurie, copil

Ar căuta şi cu lupa legumele din farfurie. Iar atunci când le găsesc, le dau dezgustaţi la o parte. Aşa sunt mai toţi copiii - refuză fructele şi legumele proaspete şi ajung să le mănânce doar „păcăliţi" sau cu insistenţe din partea părinţilor.

La dulciuri nu-i întrece nimeni. Le-ar mânca la orice oră din zi şi din noapte. Nici fast-food-ului nu i-ar zice ba. Ce ne facem însă cu fructele şi legumele, surse valoroase de vitamine şi minerale, esenţiale pentru buna dezvoltare a celor mici?! Mofturoşi, mai toţi copiii le dau la o parte din farfurie. O cauză o reprezintă educaţia. Potrivit nutriţionistului Luminiţa Florea, implicată într-o campanie naţională de responsabilizare numită „5 porţii de legume, fructe sau suc", masa copilului trebuie să fie ca un joc. Unul amuzant, interactiv, în care să-l implici pe cel mic.

legume, farfurie, copil

Astfel, alege legume şi fructe colorate, pe care să le decupezi şi să le ornezi pe farfurie sub forma unor animăluţe haioase, floricele, jucării. Îi vei spune să mănânce urechiuşa unui ursuleţ, care e reprezentată de o felie de castravete, sau năsucul Mickey Mouse, care e o roşie cherry.

La fel de importante sunt modelele pe care copilul le are în viaţa. Adică ceilalţi membri ai familiei. Dacă niciunul dintre părinţi nu iubeşte legumele, nu ronţărie un măr între mese, nici copilul nu va fi atras de aceste alimente. „Este modelul imitaţiei comportamentale - dacă în familie se mănâncă junk-food, se face puţin sport sau deloc, se încurajează doar activităţile sedentare (calculator, televizor) şi nu se consumă fructe şi legume, şi copilul va prelua acest model. De ce să facă el ceva ce adulţii din jur nu fac, decât în teorie?! Cum să-i pui lui legume în farfurie şi să-i ceri să le mănânce dacă nimeni de la masă nu are legume?", se întreabă medicul nutriţionist.

Mai multe