Ajutoare din natură pentru o digestie uşoară

27 decembrie 2013 9:27   Sănătate
Ultima actualizare:

Brusturele calmează durerile abdominale

Brusturele este unul dintre cele mai bune remedii împotriva crampelor, balonărilor şi stărilor de vomă cauzate de o masă copioasă. În plus, stimulează digestia, este diuretic şi antidiareic uşor şi curăţă toxinele din sânge.

Cum poţi să-l iei: sub formă de ceai: o linguriţă de plantă mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se lasă vasul acoperit pentru 10 minute, apoi se beau 3 ceaiuri pe zi, după mese, până la dispariţia simptomelor.

Mai poţi lua zilnic 20-30 de picături de tinctură: 50 g de rădăcini spălate şi mărunţite la 250 ml alcool alimentar de 70°. Amestecul se ţine acoperit 15 zile într-un vas la temperatura camerei. Se agită zilnic, se strecoară şi se pune la rece într-un vas închis ermetic.Pont. Pentru efect maxim, ceaiul se bea neîndulcit.

Rădăcină de păpădie, pentru arsuri gastrice

Mesele luate la ore târzii favorizează apariţia arsurilor gastrice, care pot fi foarte neplăcute. Dacă ai arsuri în capul pieptului sau pe gât, rădăcina de păpădie te va ajuta să scapi de ele. Totodată, planta creşte producţia de bilă şi secreţiile gastrice, îmbunătăţind digestia.

Cum poţi să o iei: 20-30 de picături de tinctură sau câte o capsulă la fiecare masă.Infuzia se prepară din: o linguriţă de plantă uscată (nu plicuri!) la o cană (250 ml) cu apă clocotită. Se beau trei căni pe zi, după masă.

Pont. După masă, poţi bea şi un suc din frunze şi rădăcini proaspete de păpădie. Fiindcă este foarte amar, amestecă-l cu suc de mere sau de morcovi.

Genţiana înlătură senzaţia de greaţă

Genţiana este mai amară decât păpădia, rădăcina ei conţinând amarogentină, cea mai amară substanţă din lume. Aceasta stimulează secreţia şi eliberarea sucurilor gastrice, eliminând crizele biliare, balonarea şi constipaţia.

Cu tinctura de genţiană vei scăpa imediat de senzaţia de greutate în stomac sau de greaţă, care apar după masă.

Află mai multe remedii pe clicksanatate.ro

Mai multe