Ai mâinile reci? Îţi trebuie usturoi!

14 ianuarie 2014 15:39   Sănătate
Ultima actualizare:

Degetele tale sunt reci indiferent de anotimp? Doctorul spune că ai probleme cu circulaţia sângelui la extremităţi. Revista „Click! pentru femei" îţi spune ce remedii te pot ajuta.

Ghimbir şi ardei pentru circulaţie

Îţi place ghimbirul? Savurează-i gustul special ori de câte ori ai ocazia. Poţi rezolva cel puţin două probleme consumând ghimbir ca atare sau sub formă de ceaiuri. Te ajută să previi răcelile şi să îmbunătăţeşti circulaţia sângelui din tot corpul.

Dacă ai ulei esenţial de ghimbir în casă, amestecă 25 de picături cu 50 de ml de ulei de măsline şi fă masaje uşoare la mâini şi picioare. Vei vedea cât de repede se schimbă culoarea degetelor! Condimentează mâncarea cu ardei iute ori cu piper, pentru că au acelaşi efect de încălzire.

Usturoiul reglează temperatura corpului

Dacă te ştii cu mâinile şi picioarele reci în tot timpul anului, mănâncă usturoi aproape zilnic. Substanţele cu sulf din usturoi au efect protector asupra vaselor de sânge de la nivelul degetelor şi reglează tensiunea arterială şi temperatura corpului. Îl poţi consuma ca atare, 2 căţei de usturoi cruzi zdrobiţi pe zi sau sub formă de tinctură, 10 picături, de 2 ori pe zi.

Medicul fitoterapeut îţi poate recomanda şi capsule cu usturoi, 1-2 pe zi, în cure de câte 2 săptămâni. Un alt remediu eficient este bazat pe extractul de ginkgo biloba. Fie că este luat sub formă de comprimate, ceai sau tinctură, gingko biloba diluează sângele vâscos şi menţine elasticitatea vaselor sangvine.

Atenţie la efectele adverse!

Excesele nu fac bine nici când vorbim de leacurile din natură. Plantele care stimulează circulaţia şi fluidifică sângele pot declanşa hemoragii. În plus, trebuie să respecţi indicaţiile medicului, în special când iei medicamente pentru alte boli.

Mai multe