Trei plimbări pe săptămână îţi fac creierul «brici»
Aerul curat e medicament pentru creier. Potrivit unui nou studiu, ieşirea la plimbare la aer curat, de trei ori pe săptămână, face să crească, la propriu, creierul. Mai precis este vorba de zona din creier numită hippocampus, care este centrul memoriei, una din primele zone ce este distrusă de boala Alzheimer.
Cercetătorii de la University of Pittsburg au descoperit că o plimbare în pas alert îmbunătăţeşte memoria. Studiul a fost realizat asupra a 120 de bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 55 şi 80 de ani.
Astfel, s-a observat că persoanele care ieşeau la plimbare de cel puţin trei ori pe săptămână nu au suferit pierderi de memorie importante precum cele care nu ieşeau din casă, în perioada de timp cât a durat studiul. În mod normal, creierul se micşorează o dată cu înaintarea în vârstă.
Radiografiile au arătat însă că, la persoanele care ieşeau la plimbare, creierul a crescut cu până la două procente. Cercetătările au relevat că activitatea fizică şi exerciţiile mentale, cum ar fi rezolvarea cuvintelor încrucişate, sunt benefice pentru păstrarea memoriei.