Aşa «slăbeşti» două măsuri la haine într-o lună

3 martie 2014 20:29   Sănătate
Ultima actualizare:

Primăvara ne bate la uşă şi vrei tot mai mult să-ţi etalezi silueta. Dar cum scapi de kilogramele de peste iarnă? Nutriţionistul dr. Gabriela Man, specialist în dieta indicilor glicemici, îţi explică felul cum şi cât poţi slăbi şi ce alimente trebuie să eviţi.

Prin definiţie, alimentaţia bazată pe utilizarea indicilor glicemici elimină alimentele cu indice glicemic mare, care îngreunează arderile după masă. 

"Trebuie făcută o departajare între dietă (perioadă mai restrictivă în care trebuie topită masa grasă) şi alimentaţia de întreţinere, de croazieră (care nu reprezintă o "dietă", ci este alimentaţia sănătoasă!", a explicat dr. Gabriela Man.

Potrivit nutriţionistului, dacă în etapa de slăbire, meniurile sunt concepute la cabinet, pentru fiecare pacient în parte, în întreţinere, regulile de bază sunt general valabile. Dar iată care sunt aceastea:

- Se consumă doar alimente cu indice glicemic mic şi cel mult mediu, iar alimentele cu indice glicemic mare se înlocuiesc cu alimente cu indice glicemic mic şi mediu (orezul alb se înlocuieşte cu cel basmati, zahărul cu fructoză, făina albă cu premixuri speciale etc); - Se consumă zilnic, obligatoriu, 2-3 fructe şi 2-3 legume proaspete (sau murate în saramură); - Se beau zilnic minimum 2 litri de apă; - Se asigură aportul de grăsimi benefice (o­mega 3, 6 şi 9) şi se reduce aportul de grăsimi saturate; - Se respectă o frecvenţă sănătoasă a meselor (nu neapărat ore fixe, cât mai ales obişnuinţa de a te hrăni corespunzător, cu alimente sănătoase), ţinând cont de faptul că omul nu e făcut să înfulece, ci e construit să ronţăie. De aceea avem şi obiceiul de a sta nemâncat toată ziua, urmat seara de "devalizare a frigiderului", nu face decât să ne îngraşe. 

Nutriţionist dr. Gabriela Man

Unele alimente au un indice glicemic foarte mare aşa că nu sunt niciodată incluse în această dietă. Din această categorie face parte zahărul, făina albă, cartoful, orezul alb cu bob rotund şi mălaiul. 

Organismul nu este privat însă de aportul pe care fiecare din ele i-l poate aduce deoarece sunt înlocuite cu echivalente la fel de gustoase. Lista de alimente permise e însă mult mai lungă, cuprinzând zeci de alimente cu indice glicemic scăzut, precum: vinetele, spanacul, lintea galbenă, humusul, roşiile, brânza de vaci, iaurtul sau tofu, dar şi ciocolata neagră cu conţinut de cacao de peste 70% ori marmelada neîndulcită.

Dieta indicilor glicemici nu promite scăderi spectaculoase în greutate, ci în măsuri la haine. Într-o lună se pot pierde minimum 2 măsuri la haine, iar în mod obişnuit, 3 măsuri. Dar fiecare persoană reacţionează în funcţie de mai mulţi factori: vârsta, sexul, trecutul bogat sau nu în diete.

Mai multe