Ouăle fierte moi, cele mai sănătoase

7 noiembrie 2014 21:54   Sănătate
Ultima actualizare:

Cel mai mare specialist în fitoterapie din România uimeşte, la 90 de ani, cu vitalitatea sa. Dr. Ovidiu Bojor, autor a peste 40 de brevete de invenţie, dezvăluie pentru Click!, într-un serial inedit, secretele unei vieţi lungi şi sănătoase. Aflaţi astăzi de ce sunt importante proteinele.

Combinaţia recomandată 

Proteinele sunt indispensabile în alimentaţia omului. Necesarul zilnic este de 60-90 g pentru un adult. Acestea pot fi procurate din ouă, lapte, produse lactate, carne, peşte, precum şi din numeroase legume (soia, fasolea, mazărea, lintea), din fructe şi seminţe oleaginoase. Proteinele din legume nu au însă aceeaşi calitate şi acelaşi conţinut în aminoacizi esenţiali, absolut necesari organismului, precum cele provenite din carne, ouă, lapte şi produse lactate. Se recomandă ca minimum 20-30 g din proteinele necesare zilnic să provină din regnul animal. 

Consumul în raport cu vârsta 

Se recomandă un regim preponderent lacto-vegetarian, dar nu exclusiv. În copilărie şi în tinereţe sunt necesare şi proteine animale uşoare (peşte alb, piept de pui, carne de curcan fără pieliţă). Pe măsură ce înaintăm în vârstă, necesarul de proteine animale trebuie redus. La vârstele înaintate nu se recomandă carnea roşie şi grăsimile animale.

Laptele, aliment complet

A doua sursă de proteine animale o constituie laptele şi produsele lactate. Laptele este considerat aliment complet nu numai datorită conţinutului în proteine, ci şi pentru că este o sursă importantă de calciu, microelemente şi vitamine.

Oul, rezervor energetic 

A treia sursă de proteine o reprezintă ouăle de găină, cel mai uşor digerabile şi asimilabile. Un singur ou poate asigura 2-4% din nevoile energetice zilnice, 10% din necesarul de aminoacizi, 25% din nevoile de fier, 15% din nevoile de zinc şi 10% din necesarul de alte oligoelemente şi de vitamine. Valoarea energetică cea mai mare o au ouăle fierte moi, ochiurile, omleta, maionezele. Cea mai mică valoare nutritivă o au ouăle fierte tari, care se elimină aproape ca atare, fiind recomandate de aceea în curele de slăbire fără să dăuneze ficatului.

Mai multe