Pâinea din comerț poate conține ingrediente toxice care ne pot afecta sănătatea. Eticheta spune totul
Suntem prea ocupați să mai facem pâine în casă, iar magazinele care vând astfel de produs făcut după metode tradiționale sunt rare. Mai mult, o pâine ca cea făcută de bunica este un pic mai piperată la preț față de celelalte. Așa că, de multe ori, alegem la întâmplare pâine de pe rafturile supermarketurilor.
Însă, dacă nu suntem atenți la ingrediente pâinea ne poate afecta sănătatea. De multe ori, ca să citim eticheta pâinii din comerț, avem nevoie de ochelari și de ceva răbdare să ajungi la capătul listei cu ingrediente, conform csid.ro. Lista este foarte lungă, iar literele sunt atât de mici încât de multe ori suntem descurajați să mai citim.
Pâine cu ingrediente greu de pronunțat
Făină, apă, sare și drojdie! Acestea sunt ingredientele pe care ar gtrebui să le conțină pâine conform nutriționiștilor. Însă, unele sortimente de pâine conțin zeci de ingrediente, cu denumiri care mai de care mai complicate și greu de pronunțat. Unele dintre ele e firesc să se regăsească în compoziția pâinii de la raft, pentru că au rolul de a prelungi termenul de valabilitate și de a păstra pâinea proaspătă cât mai mult timp.
Altele, în schimb, nu au ce să caute în compoziția pâinii, dar cu toate acestea sunt folosite pentru a-i „îmbunătăți” gustul și aspectul. Deși au aprobarea autorităților și se regăsesc în cantități conforme, consumul excesiv de alimente care le conțin poate duce la apariția unor probleme de sănătate.
Ingrediente care afectează sănătatea
1. Siropul de dextroză din pâine crește riscul de ficat gras. Este un îndulcitor care, consumat în exces, se depune sub formă de grăsimi sau colesterol pe vasele de sânge, crescând astfel riscul de steatoză hepatică nonalcoolică (ficat gras), cancer de colon și boli cardiovasculare.
2. Carbonatul de calciu. Este un colorant care poate fi identificat pe etichetă și sub denumirea de E170. Pe termen lung, consumul de alimente care conțin acest colorant a fost asociat cu flatulență, dureri abdominale, constipație, hemoroizi, dar și tulburări de comportament sau pietre la rinichi.
3. Esteri ai acidului diacetil tartric cu mono și digliceridele acizilor grași (E472e),
4. Stearoil 2 lactilat de sodiu (E481),
5. Hidroxipropilmetilceluloză (E464).
6. Gumă xanthan. De ocolit sau de consumat cu moderație și pâinea care conține acest ingredient folosit ca stabilizator și agent de îngroșare în multe alte produse, nu doar în pâine, precum sosuri, sucuri, lapte praf, pastă de dinți, șampon, creme de față etc.
Problema cu acest ingredient este că, în cantități mari, poate duce la tulburări digestive, cu precădere diaree și gaze intestinale.
7. Grăsimile parțial hidrogenate din pâine predispun la boli de inimă. Aceste grăsimi trans sunt cele care cresc colesterolul și predispun la boli de inimă, avertizează medicii. Cu cât pâinea e mai umflată și coaja mai groasă, cu atât conține mai mulți aditivi și substanțe care duc la creșterea pâinii, spun aceștia.
Singura pâine fără aditivi e cea făcută în casă, în care știi ce ingrediente folosești.
Citește și:Pâine de casă cu un gram de drojdie. Rețeta lui Sorin Bontea