Până unde mergi în dormitor
Recunoaştem sau nu, toţi avem fantezii sexuale. Unii dintre noi le pun în aplicare, alţii nu. Cât de departe poţi merge cu fanteziile şi cum influenţează ele relaţia de cuplu?
Printre fantezii, se numără sexul cu o altă persoană decât partenerul, cu o celebritate, cu o persoană necunoscută sau partidele de sex pasional care, în opinia conservatorilor, sunt de neacceptat pentru o femeie „respectabilă”. O viaţă sexuală împlinită este cea în care renunţi la inhibiţii.De ce avem fantezii?
Relaţiile sexuale sunt domeniul fanteziilor şi visurilor, refugiul din lumea reală, cu greutăţile ei. Nu e nimic rău în a avea asemenea gânduri.
Nu înseamnă că nu-ţi mai iubeşti partenerul. Dimpotrivă, ele pot „trezi“ o relaţie, mai ales când eşti căsătorit de 20 de ani.
Reînvie flacăra pasiunii, apropie partenerii şi fac să crească dorinţa. Atenţie, ele pot crea probleme în cuplu atunci când nu sunt împărtăşite de ambii parteneri sau când sunt în contradicţie cu morala, religia sau cu aşteptările partenerului.
Cât să-i spui celuilaltCercetările au confirmat că, în cuplurile fericite, ambii parteneri au cam aceleaşi fantezii sexuale. Acest lucru înseamnă că au o unitate emoţională şi o relaţie apropiată, exprimându-şi imaginaţia în acelaşi mod.