Patru plante ideale pentru problemele bilei
Cu siguranţă ţi s-a întâmplat să ai din când în când dureri şi o stare de rău generală, cauzate de o vezică biliară prea solicitată sau blocată. Află din revista „Click! pentru femei“ ce leacuri din plante te pun pe picioare în această situaţie.
Levănţica domoleşte durerile
Când ai bila leneşă, durerile ascuţite şi crampele devin de nesuportat. Le calmează o cură cu pulbere de lavandă, remediu care măreşte secreţia biliară şi reglează activitatea bilei. Cu o râşniţă electrică, macini levănţica şi o păstrezi în loc răcoros şi întunecat, într-un borcan de sticlă, bine închis. Pentru o eficienţă maximă a curei, iei o linguriţă de pulbere pe stomacul gol, de patru ori pe zi.
Anghinarea, sub formă de tinctură
O durere chinuitoare în partea dreaptă, sub coaste, te sâcâie din când în când? E posibil să fie vorba despre pietre la bilă (litiază biliară). Pe lângă un diagnostic avizat şi un tratament dat de medic, încearcă şi o cură de trei luni cu tinctură de anghinare. Pui 30 de picături de tinctură într-un pahar cu apă şi le bei după fiecare masă principală. Ajută şi ceaiul de anghinare, luat de două ori pe zi. Îl prepari din două linguriţe de frunze la 250 ml de apă clocotită.
Armurariul previne pietrele biliare
Deşi creşte în locuri necultivate şi pare o plantă de evitat, armurariul sau scaiul pestriţ are nişte seminţe care, sub formă de tinctură sau decoct, au efecte extraordinare asupra ficatului şi al bilei. Planta stimulează secreţia de bilă, favorizează eliminarea ei şi previne formarea pietrelor biliare. Decoctul îl faci punând la clocotit două linguriţe de seminţe cu 250 ml de apă. E bine să-l bei cu 30 de minute înainte de masă.
Păpădia îţi redă echilibrul pierdut
Dacă durerile, greaţa şi vărsăturile te secătuiesc de puteri, ai nevoie de păpădie, o plantă cu efect de stimulare a secreţiei biliare (coleretic) şi de evacuare a bilei în duoden (colagog). Din rădăcină de păpădie poţi face un ceai, cu o linguriţă de plantă şi 200 ml de apă clocotită. Laşi la infuzat o jumătate de oră, apoi bei câte 50 ml, de patru ori pe zi. De folos e şi tinctura de păpădie, din care e indicat să iei câte o linguriţă diluată cu o jumătate de pahar cu apă, de trei ori pe zi, pe stomacul gol.