Pericolul ascuns de grăsimea abdominală

13 noiembrie 2017 11:18   Sănătate
Ultima actualizare:

Din ce cauză se acumulează grăsimea la nivelul abdomenului și cum putem scăpa de ea, dar și care sunt riscurile la care ne expune ai ocazia să afli din cele ce urmează!

În primul rând trebuie precizat că nu există nici o baghetă magică sau vreun aliment minune care peste noapte să te scape de anumite probleme, în special dacă vorbim despre surplusul de kilograme. Pentru a ține sub control acest aspect este nevoie de ambiție, disciplină și multă mișcare.

Problema țesutului adipos atrage din ce în ce tot mai des atenția asupra sa, și asta deoarece grăsimea abdomnală este destul de periculoasă pentru sănătatea ta.

Chiar dacă există crezul conform căruia acesta ar fi „moștenire de familie”, adevărul este că factori precum sexul, problemele hormonale și sedentarismul sunt printre principalii vinovați.

Pericol pentru inimă

Din păcate grăsimea acumulată la nivelul taliei este mult mai periculoasă decât pare, deoarece ajunge să înconjoare organele aflate în cavitatea abdominală, și predispune la afecțiuni precum diabet, boli cardiace sau chiar demență.

Cel mai mult are de suferit sistemul cardiac, pentru că un stras adipos consistent atrage după el un nivel ridicat al colesterolului rău, al trigliceridelor, a glicemiei și bineînțeles și a hipertensiunii.

Nici coloana vertebrală nu este eliberată de probleme, și asta deoarece fiecare kilogram în plus reprezintă o greutate atât pentru articulații cât și pentru spate.

Află pe Clicksanatate.ro ce alte efecte are excesul de grăsime în zona taliei!

Laptele de capră, mai sănătos?

Cojile de ouă calmează crizele de ulcer

Mai multe