Peştele şi brânza, gustarea ideală la serviciu!

17 februarie 2012 10:29   Sănătate
Ultima actualizare:

Problemele zilnice, programul încărcat şi orarul neregulat ne supun unui stres continuu. De cele mai multe ori, în punctul maxim al nivelului de stres, se poate manifesta tendinţa de a mânca mai mult şi întotdeauna, în astfel de situaţii, recurgem la pachetul de biscuiţi de pe birou sau la covrigeii săraţi cumpăraţi în grabă de dimineaţă.

Aceste produse, la care adaugăm câte un hamburger, sunt gustări nesănătoase pentru că aduc organismului foarte puţine beneficii nutriţionale.

"Ronţăielile" ne îngraşă

Aceste gustări pot fi şi ele direct responsabile de acumularea kilogramelor. „Sub efectul unor hormoni eliberaţi la stres, metabolismul poate încetini, iar corpul poate stoca aceste alimente sub formă de depozite adipoase”, a declarat dr. Ciprian Constantin, medic specialist Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Vezi aici câteva soluţii sănătoase pentru prânzul la serviciu

Mai multe