Planeta în alertă! Șase decese de la coronavirus. Totul despre virusul ucigaș din Asia

21 ianuarie 2020 13:39   Sănătate
Ultima actualizare:

Este alertă în lume după ce coronavirusul misterios din China a ucis șase oameni. Epidemia de pneumonie provocată de virusul ucigaș din Asia s-a extins în mai multe orașe, înclusiv în capitala chineză. Specialiștii au descoperit că virusul se transmite de la om la om și sunt temeri că poate ajunge pe tot globul. Autoritățile din România spun au informat spitalele cu privire la acest coronavirus.

Infecția cu virusul misterios a luat amploare în Asia. În doar două zile, numărul cazurilor confirmate s-a triplat, iar printre bolnavi sunt şi cadre medicale care îi îngrijeau pe cei infectaţi. Oficialii au confirmat că virusul se transmite de la om la om.

Șase decese din cauza coronavirusului

Virusul misterios provoacă îngrijorări în China şi în ţările din vecinătate, mai ales că sâmbătă va fi sărbătorit Anul Nou Chinezesc și în această perioadă gările și aeroporturile sunt pline de oameni, fiind un factor de risc suplimentar pentru propagarea virusului.

Șase oameni au murit până acum, iar persoane infectate au fost descoperite şi peste graniţele Chinei, în Thailanda, Japonia şi Coreea de Sud, potrivit stirileprotv.ro.

Peste 290 de cazuri de infecții cu acest coronavirus au fost confirmate în China şi în alte ţări, potrivit datelor oficiale. Însă autoritățile britanice consideră însă că situația ar putea fi mult mai gravă, și estimează numărul îmbolnăvirilor la 1.700. Pentru prima oară, au apărut informaţii că virusul se transmite de la om la om.

OMS anunță că va declara stare de urgență

Medicii sunt în alertă la nivel mondial, iar mai multe state au anunţat deja campanii de screening pentru persoanele aflate în grupele de risc. Totodată, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că va organiza o reuniune miercuri în vederea declarării stării de urgenţă internaţională, în condiţiile în care specialişti din China au informat că noul tip de virus se transmite de la om la om, potrivit mediafax.ro.

De asemenea, reprezentanții (OMS) au avertizat că noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial şi a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu.

Ce pericol reprezintă coronavirusul pentru România

Spitalele din România au fost informate cu privire la virusul periculos din Asia și la scenariul extinderii acestuia la nivel global.

Prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș, a vorbit, luni seară, la Antena 3 despre pericolul pe care îl reprezintă virusul pentru România. "Pentru coronavirus, deocamdată, nu avem vaccin, ci doar pentru gripă. Din păcate, suntem în plin episod gripal și evident că o serie de confuzii pot să apară. Însă, urmărind cu atenție circuitul pacienților și punând întrebările adecvate, dacă au circulat în zone cu astfel de focare, evident că diagnosticul epidemiologic e cel care primează și atunci nu se vor face greșeli din punct de vedere a stabilirii diagnosticului.  Nu poți face nimic concret, pentru că episodul din Wuhan a plecat dintr-o piață de pește și fructe de mare. Celălalt episod a plecat de la pisică. Episodul din Arabia a plecat de la dromader. Nu putem să știm când aceste virusuri fac pasajul și trec de la animale la om", a spus dr. Streinu-Cercel.

De unde a venit coronavirusul

Primele cazuri au avut ca punct comun o piaţă de peşte din centrul oraşului Wuhan din centrul Chinei, o metropolă cu 11 milioane de locuitori. Mai departe, bolnavii confirmaţi în ultima vreme au avut legătură cu acest oraş: e vorba de localnici, dar şi turişti care au zburat de aici spre alte destinaţii, în China sau peste graniţe.

Autorităţile chineze au impus verificări drastice pe aeroportul din Wuhan şi în gări, iar spitalele din oraşele unde au fost descoperite cazuri au primit kituri de testare pentru a depista cât mai repede persoanele infectate.

Astfel, toţi pasagerii care pleacă sunt scanaţi pentru a vedea dacă au febră, ceea ce ar putea indica o infecţie cu virusul. Însă specialiștii spun că se poate întâmpla de multe ori ca pacienţii să fie contagioşi înainte să apară simptomele.

Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Simptomele sunt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit ușor de la o persoană la alta, altele, nu.

Virusul SARS a infectat peste 8.000 de oameni și a ucis 774, într-o epidemie care a afectat Asia și apoi 37 de țări, în perioada 2002 - 2003.

Un coronavirus este vinovat și de MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), identificat inițial în Arabia Saudită, în 2012. MERS a ucis 851 de oameni la nivel global, potrivit OMS.

Noul virus misterios a fost detectat în Wuhan nu pare a fi atât de puternic precum SARS și MERS, având drept simptome principale febra și dificultățile respiratorii.

În cazuri mai severe, infecția poate provoca pneumonie, sindrom respirator acut sever, insuficiență renală și chiar moarte.

Recomandările standard pentru a preveni răspândirea infecției includ spălarea periodică a mâinilor, acoperirea gurii și nasului atunci când tuse și strănut, gătirea completă a cărnii și a ouălor. Evitați contactul strâns cu cineva care prezintă simptome ale bolilor respiratorii, cum ar fi tuse și strănut.

Clase din școli și grădinițe, închise trei zile din cauza gripei

Gripa se extinde în România. Sezonul gripal își face puternic simțită prezența în București. Numărul cazurilor de îmbolnăviri a crescut o dată cu începerea școlii, pe 12 ianuarie. Pentru că mulți copii au fost aduși la școală cu febră, tuse sau secreții nazale puternice, virusul s-a transmis rapid. Sunt în jur de 200 de copii în Capitală suspectați că au gripă, iar autoritățile au hotărât să închidă clasele unde au fost semnalate îmbolnăviri. Conform Direcției de Sănătate Publică, cursurile au fost suspendate pentru trei zile la anumite clase din următoarele unități: Școala nr. 195, Grădiniţa nr. 116, Școala Pia Brătianu, Grădiniţa nr. 68 (integral), Școala nr. 172, Școala nr. 59, Școala nr. 206, Școala nr. 157, Grădiniţa nr. 210. În timpul celor trei zile, se dezinfectează sălile de clasă conform recomandărilor DSP. Marina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti a explicat cum se ia decizia suspendării cursurilor în şcoli în astfel de situaţii: DSP primeşte în timp util de la spitale diagnosticul pentru elevi, datele se centralizează, acolo unde sunt trei cazuri minim pentru recomandare de suspendare, DSP trimite către ISMB informarea, iar ISMB are obligaţia să aprobe în consiliul de administraţie sau nu această recomandare, scrie digi24.ro.

Citește și: 

17 tone de carne de curcan suspecte de gripă aviară în magazinele din 26 de județe

Virusul din China care provoacă pneumonie ucide din nou. E alertă şi în Romania!

Organizaţia Mondială a Sănătăţii anunţă descoperirea unui nou virus mortal

Mai multe