Pofteşti ciocolată? Ai lipsă de magneziu

17 august 2014 22:55   Sănătate
Ultima actualizare:

Spune-mi ce pofteşti, ca să-ţi spun de ce suferi! Cercetătorii britanici, citaţi de Daily Mail, au descoperit bolile care se ascund în spatele poftelor culinare. Pofta de dulce este asociată cu deficienţa de minerale, pofta de ceva sărat poate indica un nivel crescut de stres, iar pofta de carne arată că organismului îi lipseşte fosforul sau fierul.

Pofta de ciocolată. Ciocolata este foarte bogată în magneziu, deci pofta de dulce indică o deficienţă de minerale vitale pentru piele şi păr. Nivelul de minerale scade mai ales în partea a doua a ciclului menstrual. Specialiştii recomandă ciocolata neagră, cu un conţinut ridicat de cacao.

Pofta de gheaţă. Este un semn că suferi de anemie şi ai deficienţă de fier. Medicii consideră că gheaţa ajută la ameliorarea inflamaţiilor din cavitatea bucală. Cele mai bune remedii în acest caz sunt pâinea integrală, smochinele, caisele, spanacul, broccoli, lintea şi sardinele.

Pofta de dulce. Indică o carenţă de crom şi magneziu. Cromul este necesar pentru producerea factorului de toleranţă la glucoză, care este vital pentru funcţionarea normală a insulinei. Când insulina nu mai poate transporta glucoza din sânge în interiorul celulelor pentru a fi transformată în energie, celulele sunt permanent înfometate.

Pofta de carne. Poate fi un semn că organismul tău are o deficienţă de fier, dar poate indica şi un nivel scăzut de zinc. Mineralele joacă un rol important în sistemul imunitar, deci, un nivel scăzut al acestora te predispune la răceală şi gripă. Cele mai bune surse de fier şi zinc sunt carnea roşie, lintea, spanacul, seminţele de dovleac şi brânza.

Pofta de brânză. Scăderea rezervelor de proteine, în special a masei musculare, atunci când suntem suprasolicitaţi fizic şi psihic, în cazul în care nu consumăm ouă şi lactate, poate determina pofta de brânză. Aceasta poate indica şi o carenţă de calciu, mineral esenţial în dezvoltarea muşchilor şi a oaselor.

Pofta de carbohidraţi. Pofta de pâine şi de paste poate fi semnul lipsei unor nutrienţi esenţiali, aşa cum sunt acizii graşi, aminoacizii şi triptofanul. Acesta din urmă este responsabil pentru producerea de serotonină, hormonul fericirii.

Mai multe